Ambasada SUA, un nou mesaj ferm de sustinere a Laurei Codruta Kovesi. Tudorel Toader se pregateste sa-i ceara revocarea

news

Kovesi are sanse mari sa fie sefa Parchetului European.

Romania este „un exemplu in regiune in ceea ce priveste combaterea coruptiei”, iar unul din scopurile parteneriatului dintre tara noastra si Statele Unite ale Americii este sa se asigure ca nu va permite institutiilor publice „sa se retraga din acest progres”, a declarat, luni, adjunctul sefului misiunii SUA la Bucuresti, Abigail Rupp, potrivit Agerpres.

Aceasta a vorbit, la Facultatea de Drept din Bucuresti, la masa rotunda „President Wilson’s Fourteen Points Speech and the Rise of Nation-States in Central and Eastern Europe”.

Ea a evocat cei 20 de ani de parteneriat strategic Romania-SUA si a spus ca in 1997, cand acest proces a inceput, „a avut in principal o dimensiune de securitate”.

„Romania este lider al aliantei noastre in Afganistan, una din primele tari care au oferit sprijin SUA dupa evenimentele din 11 septembrie si s-a aliat coalitiei din Afganistan. La un moment dat, Romania a avut acolo 2.000 de soldati. Azi, Romania are mai mult de 600 de soldati in Afganistan, ceea ce o face al patrulea cel mai important contributor NATO”, a punctat oficialul american, in context. Ea a amintit ca in Afganistan peste 100 de soldati romani au fost raniti si 26 au murit.

Rupp a vorbit despre cum s-a dezvoltat parteneriatul Romania – SUA. „Putem sa vedem acest parteneriat dincolo de dimensiunea de securitate. Putem sa ne uitam la relatia Romania – SUA si la tranzitia Romaniei spre o piata libera in acesti peste 20 de ani si integrarea sa in economia mondiala”, a spus adjunctul sefului misiunii SUA.

Ea a amintit ca SUA sunt al saselea cel mai important investitor strain in Romania.

In context, Rupp a vorbit despre Romania ca exemplu regional in ceea ce priveste lupta anticoruptie.

„Mai sunt multe de facut si trebuie sa facem lucrurile acestea impreuna. Una dintre intrebarile pe care ambasadorul le primeste din partea oficialilor sau oamenilor de afaceri romani este ‘Ce se poate face pentru incurajarea investitorilor americani in Romania?’ Iar unul din lucrurile pe care le spune mereu este ‘Continuati lupta anticoruptie'”, a afirmat ea.

Rupp a evidentiat ca „Romania a fost un exemplu in regiune in ceea ce priveste combaterea coruptiei”.

„Cu siguranta, in ultimul an am vazut, din partea cetatenilor romani, un refuz crescand fata de coruptie si cerinte tot mai mari in ceea ce priveste integritatea autoritatilor publice. Astfel, noi, ca parteneri si Romania ca tara trebuie sa ne asiguram ca nu vom permite institutiilor publice sa se retraga din acest progres”, a punctat oficialul american.

La randul sau, consilierul prezidential Bogdan Aurescu a spus ca 2017 a fost „un an foarte bun” pentru parteneriatul strategic Romania-SUA. El a descris intalnirea de la Washington, intre Klaus Iohannis si Donald Trump, drept una „substantiala si foarte calduroasa”.

„Parteneriatul nostru strategic a fost un factor-cheie in dezvoltarea profilului tarii mele ca aliat NATO si membru UE si cred ca acest parteneriat strategic va fi mereu un pilon de baza al politicii externe si al securitatii Romaniei”, a afirmat el.

Aurescu a amintit de scrisoarea din 1997 semnata de Madeleine Albright, atunci secretar de stat, transmisa catre Ministerul de Externe. Inaltul oficial american aprecia atunci ca „parteneriatul Romania-SUA ar trebui bazat pe doi factori: angajamentul comun fata de valorile si institutiile democratice si recunoasterea pozitiei-pivot a Romaniei in Europa de Sud-Est”.

„Indraznesc sa spun ca de atunci nu s-a schimbat nimic”, a spus Bogdan Aurescu.

Masa rotunda „President Wilson’s Fourteen Points Speech and the Rise of Nation-States in Central and Eastern Europe” a fost prima dezbatere dedicata Centenarului Marii Uniri de la 1918 organizata de Universitatea din Bucuresti. Evenimentul a fost gazduit de catre rectorul Universitatii din Bucuresti, Mircea Dumitru, si a reunit experti romani si straini.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Mai mult despre: , ,

Comentarii: