Categories: politica

Amintirile lui Stelian Tanase despre Ponta: „Are ceva de CHELNER, burta revarsata peste curea”

La scurt timp dupa de a fost inlocuit de la conducerea TVR, Stelian Tanase da publicitatii pe blog fragmente din jurnalul sau intim. El povesteste si cum a fost prima sa intalnire cu Victor Ponta.

Stelian Tanase s-a intalnit cu premierul Ponta in decembrie 2013, la scurt timp dupa ce a fost numit in fruntea TVR. El il descrie plastic pe Ponta si afirma ca acesta a spus sa fie „dati afara” 1.000 de oameni din TVR.

„Ponta ma primeste in usa. Are ceva de chelner care sta in usa circiumii asteptind clientii. E-n camasa, tinuta lejera, de lucru. Haina uitata pe spatarul unui scaun. Cravata cu nodul desfacut, burta revarsata peste curea. Imi intinde o palma grasuna, fara energie. Vrea sa para tinar si dezghetat, ceva a la Kennedy. Am fost ultima data in acest birou pe cind era premier amicul meu Calin Popescu Tariceanu. CPT avea piciorul in ghips, imobilizat altfel faceam interviul la teve. Una din regulile pe care am aplicat-o ca jurnalist a fost sa nu ma intilnesc cu politicieni decit in studio, nu la la ei in birou, nu la circiuma, nu la ei acasa. Apropierea de politicieni am tratat-o ca fiind prea periculoasa.

Ponta se arata onorat ca il vizitez. E cabotin sau e respectuos!? E baiatul lu mama, asa are aerul. E numai plecaciuni, imi vine sa-i intind dosul palmei sa mi-l pupe. Am ocazia sa-l masor din apropiere. Inalt, corpolent. E un pustan preocupat sa fie bagat in seama, sa il placa fetele, sa il admire baietii din gasca. Baiat simplu, de cartier. E deferent si politicos, cam stingaci. Se straduieste sa fie protocolar. Uite ce mare am ajuns! pare sa spuna fata lui de copil. Il vad inconjurat de jucarii aruncate pe covor. Nu ma scoate din ‘dom profesor’ desi il agaseaza subiectul meu – TVR. Sunt ambasadorul lui Antonescu (aripa dreapta a pasarii USL) si Ponta trebuie sa inghita, nu are incotro. Nu ii datorez nimic si asta pare sa il deranjeze. Percep o indispozitie vizavi de Antonescu si liberali. Are ginduri ascunse evident. USL l-a adus la guvern, dar vrea toata puterea nu doar jumatate. Se intreaba cum sa ma controleze. Nu are cum. Cind vorbeste pare ca are in gura o lamiie care ii scoate pe buze un zimbet acru.

Imi scrie o rezolutie pe cerere ‘rog sa fie sprijinit’ catre Deaconu dir. ANAF. Observ ca nu are la inima TVR. Il indispune ceva cind aude silabele te-ve-re. Imi promite totusi cu jumatate de gura sa ma ajute. Ii spun ca am gasit TVR in faliment, peste 150 milioane euro datorii. Trebuie urgent marita taxa de la 4 la 8 lei si sterse datoriile, ii amintesc ca am promisiunea lui Crin Antonescu. Vad ca nu pierdeti vremea, imi spune el si se imbufneaza. Nu mai e amabil.

Am ajuns la lucruri serioase. Replica lui apoi e surprinzatoare, zice – Sunteti cam multi ( la tvr n.a.). Ar trebui sa dati afara vreo 1000 de oameni. Cel putin ! Ma intreb daca vorbeste serios, ca om de stinga ce e, pesedist, sau e capcana. Chiar asa gindeste !? Sunt niste vorbe de politician? Vrea sa faca pe radicalul? Sa o inchidem ! zice brusc. Zic ca mai intii trebuie sa deschidem alta – Compania televiziunii publice sau asa ceva, apoi inchidem SRTV si pornim cu cea noua cam in sase luni, fara datorii, echipata, mai mica, bugetata corect. Ii spun ca sunt in stare sa duc la capat un asemenea proces, dar e nevoie si de sprijinul guvernului. Sa scoata hotaririle respective. Ii cer sa stearga datoriile TVR, lucru de altfel stabilit si cu Antonescu. Nu i convine sa auda de A. are impresia ca ii fortez mina. Dar promite, zice ca da. Da, dar cind!? Nu primesc niciun raspuns. Nu-i a buna. Daca e o cacialma si m-am pacalit cu USL-ul, ce ma fac !? Nu am chef sa ma fac de ris”, a publicat Stelian Tanase pe blogul sau.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24

Recent Posts

Un barbat a fost arestat langa o statie de metrou din Londra dupa ce a ranit cu o sabie mai multi civili si politisti – VIDEO

Un incident critic a fost declarat in apropierea statiei de metrou Hainault din nord-estul Londrei,…

7 minute ago

Astazi este ultima zi. Apelurile lui Ciolacu si Firea au fost degeaba, Piedone a plecat in vacanta in loc sa-si retraga candidatura

Cristian Popescu Piedone este plecat in vacanta, in ultima in zi in care ar fi…

2 ore ago

Europarlamentarul roman Eugen Tomac a solicitat Comisiei Europene sa investigheze felul cum mari companii europene subventioneaza masina de razboi a lui Putin

Intr-o postare facuta pe pagina personala de Facebook, europarlamentarul roman Eugen Tomac critica ipocrizia companiilor…

2 ore ago

Noi amenintari nucleare la Russia 1 TV: „Franta va fi dezarmata intr-o clipa si insulele britanice vor ajunge sub apa”

Un prezentator al televiziunii de stat ruse si propagandist al Kremlinului a lansat o noua…

47 de minute ago