Ana Morodan, retinuta de politie. A fost prinsa de doua ori intr-o singura zi in trafic in stare de ebrietate si sub influenta drogurilor

news

Ana Morodan, influencer, a fost retinuta si s-a ales cu dosar penal pentru trei infractiuni pentru conducerea masinii cu permisul suspendat, consum de substante stupefiante interzise si refuzul recoltarii de probe biologice.

UPDATE Morodan a fost plasata sub control judiciar. Ea va ramane in arest pana la 4 dimineata, cand ii expira ordonanta de retinere.

Ea a fost depistata de doua ori in trafic, marti, in stare de ebrietate si sub influenta drogurilor. A doua oara avea permisul suspendant.

„La data de 28 Martie a.c., politisti din cadrul Brigazii Rutiere, in timp ce se aflau in exercitarea atributiilor de serviciu, pe raza sectorului 1, au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autovehicul la volanul caruia se afla o femeie.

Conducatoarea autovehiculului nu s-a conformat, si-a continuat deplasarea, moment in care a intrat in coliziune cu doua autovehicule.

In urma accidentului de circulatie au rezultat doar pagube materiale.

Dupa stabilirea identitatii conducatoarei auto, politistii i-au solicitat sa fie testata atat pentru stabilirea prezentei alcoolului in aerul expirat cat si pentru stabilirea preliminara a prezentei in organism a substantelor psihoactive cu aparatura din dotarea Brigazii Rutiere, insa a refuzat.

In acest context, politistii au procedat la conducerea persoanei in cauza la sediul INML in vederea prelevarii de mostre biologice, unde si de aceasta data a refuzat.

In cauza a fost intocmit un dosar de cercetare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de ‘Refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice’, fapta prevazuta si pedepsita de art. 337 din Codul Penal.

Totodata, in aceeasi zi, in jurul orei 22:20, politisti din cadrul Brigazii Rutiere, in timp ce desfasurau activitati de control in trafic pe o strada din sectorul 1, au oprit un autovehicul condus de o persoana de sex femeiesc.

Dupa stabilirea identitatii, au efectuat verificari cu privire la situatia juridica a dreptului de a conduce, iar cu aceasta ocazie au constatat faptul ca, femeia figura cu permisul de conducere retinut ca urmare a dosarului de cercetare penala intocmit in conformitate cu prevederile art. 337 din Codul Penal.

De asemenea, politistii au procedat la testarea cu aparatul Alcooltest, care a indicat o valoare de pana la 0,40 mg/l alcool pur in aerul expirat.

In urma testarii preliminare cu aparatul DrugTest, a relevat prezenta in organism a substantelor psihoactive.

In acest context, conducatoarea autovehicului a fost condusa la sediul INML in vederea prelevarii de mostre biologice, iar in cauza a fost intocmit un dosar de cercetare penala pentru savarsirea in concurs a infractiunilor prevazute si pedepsite de art. 335 alin. 2 si 336 alin.2 din Codul Penal:

In baza probatoriului administrat in cauza, organele de cercetare penala din cadrul Brigazii Rutiere au dispus retinerea femeii pentru 24 de ore, urmand a fi prezentata Parchetului de pe langa Judecatorului Sectorului 1 in vederea luarii unei masuri preventive”, a anuntat Politia.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: