Andrei Caramitru, despre cazul Kovesi: „Radem de prosti. Inseamna ca Tiriac a luat mita de la Sebi Ghita?”

politica

Andrei Caramitru, OMV, taxa de solidaritate, Iohannis, PFA, firme mici, discriminare, tradare

Andrei Caramitru, consilier al presedintelui USR Dan Barna, ironizeaza acuzatiile propagandei PSD si ale Sectiei speciale la adresa Laurei Codruta Kovesi. El afirma ca, potrivit logicii acuzatorilor lui Kovesi, si miliardarul Ion Tiriac ar trebui sa fie anchetat pentru ca a luat mita de la Sebastian Ghita.

„Dl. TIRIAC – AVEM PROBLEME CU GHITA???

Ghita minte cu nerusinare – faimosul drum de repatriere al infractorului Nicolae Popa a fost platit de Politie (g4media a publicat documentele azi).

Daca insa ar fi adevarat ce spune Ghita – conform declaratiei lui banii nu au mers la Kovesi ci la Tiriac care detine avionul. Atunci nu Tiriac a luat mita de la Sebi ??? Eu asa inteleg. Tiriac are de dat explicatii . Kovesi nu are nici o treaba. #popcorn #rademdeprosti”, a scris Andrei Caramitru pe Facebook.

Laura Codruta Kovesi, despre denuntul lui Sebastian Ghita

Fosta sefa a DNA Laura Codruta Kovesi a declarat vineri ca nu a discutat niciodata cu Sebastian Ghita despre extradarea fostului sef al FNI Nicolae Popa.

Aceasta s-a prezentat vineri la Parchetul General, unde i s-au adus la cunostinta invinuirile in dosarul deschis pe numele sau in urma unei sesizari a lui Sebastian Ghita. Ghita sustinea ca, in anul 2011, Kovesi i-a cerut sa achite 200.000 de euro pentru aducerea in tara cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele caruia exista un mandat international de arestare.

”In ianuarie 2017, pe baza afirmatiilor facute de acest inculpat, s-a deschis un dosar penal exact cu privire la aceasta extradare. Ianuarie 2017 si eu sunt pusa sub invinuire cand trebuie sa ma prezint la aceasta audiere (n.r. – pentru Parchetul European). Deci nu este o coincidenta. Eu am luat acest bilet de avion, pentru ca stiam ca sunt anumite activitati in 18 februarie. Nu am avut intalniri in afara unui cadru institutional. Am participat la evenimente organizate de institutii ale statului la care am fost invitata de conducatori ai acelor institutii. Daca exista poze sunt de la acele evenimente ale institutiilor unde eu am participat. Nu am vorbit niciodata cu Sebastian Ghita nici la telefon, nici prin e-mail, nici nu am folosit e-mailul cucuveaua sau mai stiu eu ce alte mailuri vehiculate in spatiul public. Sigur pot sa apara poze de la aceste evenimente sau pot sa apara poze false, asa cum au aparut si inregistrari false. Nu am discutat cu nimeni despre dosare penale in afara cadrului institutional. Nu am discutat niciodata cu Sebastian Ghita despre aceasta extradare”, a spus Kovesi, la iesirea de la Parchetul General.

Ea a aratat ca nu a avut niciun fel de atributii legate de extradarea lui Nicolae Popa.

”Nu am comis niciodata fapte penale. Acuzatiile pe care le-am vazut in spatiul public, facute de catre un inculpat dintr-un dosar al DNA, sunt pure fabulatii. (…) Pot sa va spun ca nu am avut niciun fel de atributii legate de extradarea condamnatului Popa Nicolae, nu am exercitat niciun act abuziv in legatura cu extradarea, pentru ca nici nu aveam aceste atributii. De extradare s-a ocupat Politia Romana si ministrul Justitiei. Acuzatia de luare de mita, din ce mi s-a prezentat, este ca as fi luat eu bani in mod direct pentru a plati extradarea. Nu este adevarat. Este si un comunicat al Politiei Romane din care rezulta ca plata extradarii s-a facut de catre Politia Romana. De asemenea, exista un comunicat al Parchetului General din ianuarie 2017 din care rezulta ca plata s-a facut de catre Politia Romana. Deci avem doua comunicate oficiale”, a mentionat Kovesi.

Dosarul in care este acuzata Laura Codruta Kovesi a fost deschis in decembrie 2018, in urma unei sesizari depuse de fostul deputat Sebastian Ghita. Acesta a fugit in Serbia, dupa ce a fost trimis in judecata in mai multe dosare de coruptie.

Ghita sustinea ca, in anul 2011, Kovesi i-a cerut sa achite 200.000 de euro pentru aducerea in tara cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele caruia exista un mandat international de arestare.

Politia Romana a transmis, in decembrie 2018, ca a achitat unei firme de transport aerian peste 234.000 de lei pentru aducerea in tara din Indonezia a fostului director al FNI.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: