Angajatii au dreptul de a nu raspunde la solicitarile sefilor in afara orelor de program. Lege noua in Australia

externe

Oameni Melbourne

Australia va introduce legi care sa le ofere lucratorilor dreptul de a ignora solicitarile si mesajele nerezonabile ale sefilor lor in afara orelor de lucru, fara a fi sanctionati, cu posibile amenzi pentru angajatorii care incalca regula, relateaza NBC News.

„Dreptul de a te deconecta” face parte dintr-o serie de modificari ale legislatiei privind relatiile de munca propuse de guvernul federal in cadrul unui proiect de lege parlamentara, despre care spune ca va proteja drepturile lucratorilor si va contribui la restabilirea echilibrului intre viata profesionala si cea privata.

In Franta, Spania si in alte tari din Uniunea Europeana exista deja legi similare care le ofera angajatilor dreptul de a-si deconecta dispozitivele.

Majoritatea senatorilor si-a declarat acum sprijinul pentru aceasta legislatie, a declarat miercuri ministrul Muncii, Tony Burke, din partea partidului de centru-stanga aflat la putere, Partidul Muncii.

„Ceea ce spunem noi pur si simplu este ca cineva care nu este platit 24 de ore pe zi nu ar trebui sa fie penalizat daca nu este online si disponibil 24 de ore pe zi”, a declarat premierul Anthony Albanese reporterilor.

Proiectul de lege este asteptat sa fie introdus in Parlament in aceasta saptamana.

Proiectul de lege include si alte prevederi, cum ar fi o cale mai clara de trecere de la munca temporara la cea permanenta si standarde minime pentru lucratorii temporari si soferii de camion.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: