externe

Antony Blinken spune ca spera ca succesul contraofensivei sa-l determine pe Putin sa negocieze pacea

Seful diplomatiei americane, Antony Blinken, a declarat luni ca spera ca un succes al contraofensivei lansate de Ucraina impotriva fortelor ruse sa poata constrange pe presedintele rus Vladimir Putin sa negocieze pacea, relateaza AFP, preluata de Agerpres.

„Un succes al acestei contraofensive ar putea sa faca doua lucruri: sa consolideze pozitia Ucrainei la masa negocierilor si ar putea avea ca efect sa-l preseze pe Putin sa negocieze, intr-un final, sfarsitul acestui razboi pe care l-a inceput”, a declarat Blinken intr-o conferinta de presa comuna cu omologul sau italian Antonio Tajani, aflat intr-o vizita la Washington.

„Astfel, aceasta ar putea sa apropie pacea, nu s-o indeparteze”, a adaugat el.

Secretarul de stat american s-a declarat „increzator” in succesul fortelor ucrainene, in timp ce Kievul a anuntat – duminica – cucerirea a trei localitati in regiunea estica Donetk, primele castiguri teritoriale obtinute in urma „actiunilor de contraofensiva”, la care se referise cu o zi inainte presedintele Volodimir Zelenski.

Chiar daca este „inca prea devreme” pentru a sti cum se va derula operatiunea, a spus prudent Blinken.

Presedintele Zelenski a admis sambata ca armata sa desfasoara „actiuni de contraofensiva”, dar nu a dorit sa detalieze.

Omologul sau rus Vladimir Putin declarase cu o zi inainte ca marea contraofensiva ucraineana asteptata de luni de zile a „inceput”, dar ca fortele Kievului „nu au reusit sa-si atinga obiectivele” dupa mai multe zile de lupte inversunate.

Cu toate acestea, potrivit lui Blinken, orice pace va trebuie sa fie „durabila, adica o pace care sa nu lase Rusia pe loc, sa faca o pauza, sa se reinarmeze si sa atace din nou peste sase luni, un an sau doi”.

Secretarul de stat american a mai spus ca se asteapta ca NATO sa acorde un „sprijin politic si practic robust” in cadrul summitului Aliantei Nord-Atlantice de la Vilnius in iulie.

Urmareste-ne si pe:
Victor Mihalache

Share
Published by
Victor Mihalache

Recent Posts

Protestatar agresat de bodyguarzii Gabrielei Firea. Protestatarul a fost impins in fata masinilor de pe bulevardul de langa Primaria Capitalei – Video

Cunoscutul protestatar Marian Morosanu "Ceausescu" a fost agresat de garzile de corp ale candidatului PSD…

13 ore ago

Nicusor Dan a tinut „Primaria deschisa” pana la miezul noptii

Primarul Capitalei, Nicusor Dan, a invitat persoanele care au vizitat Primaria Municipiului Bucuresti inclusiv in…

13 ore ago

Imagini demne de un film de actiune: magazin de bijuterii jefuit in plina zi la Paris

Magazinul de bijuterii Harry Winston situat pe bulevardul Montaigne, in arondismentul 8 din Paris a…

13 ore ago

Iraniana Narges Mohammadi, laureata a premiului Nobel, supusa unui nou proces pentru „propaganda impotriva Republicii Islamice”

Activista Narges Mohammadi, laureata a Premiului Nobel pentru Pace in 2023, aflata in inchisoare, a…

3 ore ago

Sibiu: Un tanar de 24 de ani arestat pentru ca si-ar fi ucis iubita

Un tanar in varsta de 24 de ani din Sibiu a fost arestat, sambata, sub…

13 ore ago

Si la altii nu doar la noi: scandal intr-o comisie din Congresul SUA din cauza „genelor false”

Un scandal a izbucnit in Congresul SUA dupa ce o politiciana a acuzat o rivala…

13 ore ago