Anunt oficial, Ungaria suspenda carantina pentru cei care voteaza in Romania. UDMR, marea castigatoare

politica

Reintoarcerea in Ungaria este posibila fara nicio restrictie pentru cetatenii romani sau cei cu dubla cetatenie care au permis de sedere permanenta in Ungaria, daca se deplaseaza in Romania pentru a participa la alegerile locale organizate duminica si dovedesc acest lucru prin vignieta ”votat” aplicata pe cartea de identitate, anunta autoritatile ungare.

Anuntul a fost facut de Tamas Menczer, secretar de stat al Ministerului Afacerilor Externe si Comertului Exterior, potrivit MTI, citata de news.ro.

Secretarul de stat a precizat ca participarea la vot a tuturor celor interesati este considerata un lucru important si, in consecinta, autoritatile au hotarat sa nu fie supuse carantinei in Ungaria persoanele care participa la alegeri si pot dovedi acest lucru cu vigneta “votat” care li se lipeste in sectiile de votare pe cartea de identitate romaneasca.

Alegatorii si copiii lor minori se pot intoarce in Ungaria fara nicio restrictie, incepand de duminica ora 8 dimineata pana luni la ora 9 dimineata, folosind oricare dintre punctele de trecere a frontierei romano-ungare, a declarat secretarul de stat.

De la 1 septembrie, autoritatile din Ungaria au inchis granitele pentru straini, in incercarea de a reduce infectarile cu noul coronavirus. Este permis doar tranzitul, care nu trebuie sa depaseasca 24 de ore. Cei care tranziteaza teritoriul ungar trebuie sa prezinte un document din care sa rezulte fara echivoc scopul deplasarii si tara de destinatie.

Cetatenii ungari care se intorc din strainatate vor fi nevoiti sa stea 14 zile in carantina sau sa prezinte doua teste negative pe care trebuie sa le plateasca.

Guvernul Ungariei a indicat faptul ca inchiderea granitelor va dura o luna.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: