externe

Au avut „cadere”: pasagerii britanici ai unui zbor spre Antalya au baut tot alcoolul de la bord in doar 25 de minute de la decolare

Pasagerii britanici aflati la bordul unui zbor spre Turcia au terminat toata rezerva de alcool a avionului, la mai putin de o jumatate de ora de la decolare.  Incidentul a avut loc in timpul unui zbor recent al companiei turce Sun Express, directorul executiv al companiei americano-germane Max Kownatzki descriind britanicii ca fiind „mai cheltuitori, mai hedonisti” decat calatorii din alte tari.

Desi nu a fost precizat clar de pe ce aeroport a decolat aeronava, data si ora zborului in cauza sau numarul de pasageri de la bord, Kownatzki a declarat pentru The Independent ca era vorba de un zbor destinat in special jucatorilor de golf.

Explicand cat de repede au fost epuizate stocurile de alcool, Kownatzki a spus: „Am epuizat berea si vinul la 25 de minute de la plecare; nu am mai facut acest lucru pe nicio alta piata”. Compania aeriana turca aproape ca si-a dublat numarul de aeroporturi din Marea Britanie de pe care opereaza din 2022, numarul acestora crescand de la cinci la noua.

Zborurile SunExpress sunt disponibile din Birmingham, Edinburgh, Gatwick, Luton, Manchester, Bristol si Newcastle, iar destinatiile turcesti actuale includ Antalya, Izmir si Dalaman. De asemenea, compania aeriana adauga Leeds Bradford si Stansted pe lista la timp pentru aceasta vara, avand ca obiectiv sa transporte 1,3 milioane de pasageri cu 136 de zboruri saptamanale. Acest numar reprezinta o crestere fata de cei 700.000 de pasageri britanici care au calatorit cu SunExpress in vara anului 2023.

SunExpress isi desfasoara activitatea de 35 de ani, dupa ce a fost lansata in 1989 ca parte a unui parteneriat intre Lufthansa si Turkish Airlines. A fost desemnata cea mai buna companie aeriana de agrement din Europa in august 2023.

Urmareste-ne si pe:
Gabriel Tudor

Share
Published by
Gabriel Tudor

Recent Posts

S-a scufundat langa Sf. Gheorghe o nava tanzaniana, Mohammed Z. Trei marinari sunt dati disparuti

O nava sub pavilion tanazanian, Mohammed Z, s-a scufundat sambata dimineata pe canalul Sf. Gheorghe.…

12 minute ago

Presedintele ucrainean solicita participarea Chinei la negocierile de pace, fiindca este singura tara care ar putea influenta Rusia

Presedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat ca doreste sa colaboreze cu tari precum China, care…

46 de minute ago

Trei romani sunt blocati in Noua Caledonie. Parisul a declarat stare de urgenta in acest teritoriu francez de peste mari

MAE anunta ca in Noua Caledonie se afla blocati trei romani, in contextul in care…

58 de minute ago