Autoritatile indiene incep anchetarea dezastrului feroviar in timp ce trenurile isi reiau circulatia in zona

externe

Ancheta oficiala privind cel mai grav accident feroviar din India din ultimele doua decenii a inceput luni, dupa ce constatarile preliminare au indicat ca o nefunctionare a semnalului este cauza probabila a coliziunii in urma careia au murit cel putin 275 de persoane si au fost ranite alte 1.200, potrivit Reuters.

Dezastrul a avut loc vineri, cand un tren de calatori a lovit un tren de marfa stationar, cateva vagoane au deraiat si au lovit un alt tren de calatori care trecea in sens opus in apropierea raionului Balasore, in statul Odisha.

Trenurile si-au reluat circulatia pe acea sectiune de duminica seara, in timp ce lucrarile de reparatii continuau pe marginea liniilor.

La aproximativ 120 km nord, la Kharagpur, in statul Bengalul de Vest, oficialii feroviari si martorii s-au adunat pentru a depune marturie in cadrul unei anchete de doua zile, condusa de A.M. Chowdhary, comisarul pentru siguranta feroviara pentru zona de sud-est.

„Toti cei aflati la fata locului au fost rugati sa se alature anchetei. Cercetarea va dura si ne uitam din toate unghiurile posibile”, a declarat Chowdhary reporterilor.

Consiliul Feroviar din India a recomandat ca Biroul Central de Investigatii (CBI) sa preia ancheta privind cauza dezastrului.

Chowdhary a spus ca isi va prezenta raportul in fata Consiliului Feroviar in timp ce ancheta CBI s-ar putea derula simultan.

Potrivit investigatiilor preliminare, Coromandel Express, care se indrepta spre sud spre Chennai dinspre Kolkata, a iesit de pe linia principala si a intrat pe o linie laterala folosita pentru parcarea trenurilor, cu o viteza de 128 km/h, ciocnindu-se de trenul de marfa stationar. Locomotiva si primele patru sau cinci vagoane ale Coromandel Express sa sara pe sine, sa se rastoarne si sa loveasca ultimele doua vagoane ale trenului Yeshwantpur-Howrah care se indreptau in directia opusa cu 126 km/h pe a doua cale principala.

La cel mai mare spital din capitala statului Bhubaneswar, autoritatile au instalat ecrane mari pe care se deruleaza fotografii ale persoanelor decedate pentru a ajuta familiile disperate care isi cauta prietenii si rudele in spitale si la morga.

Pradeep Jena, secretar sef al statului Odisha, a declarat reporterilor ca pana acum au fost identificate 170 de cadavre, mai mult de jumatate din numarul total. Au exista insa si confuzii, un cadavru aflat la spitalul din Bhubaneswar fiind revendicat de doua familii. Politistii au spus ca va fi necesar un test ADN daca identificarea nu este concludenta.

Circulatia trenului Coromandel Express cu destinatia Chennai urma sa fie reluata luni pentru prima data de la accident, dar serviciul a fost anulat cu putin timp inainte de plecare din cauza lipsei de vagoane, a anuntat directorul de comunicare al South Eastern Railway.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: , , , ,

Comentarii: