Avertismentul lui Putin in ceea ce priveste Coreea de Nord: ”Presiunile si retorica militarista si insultatoare duc spre impas”

externe

Situatia din Peninsula Coreea s-a acutizat si se afla la limita unui conflict de anvergura, considera presedintele rus Vladimir Putin, argumentand intr-un articol aparut vineri ca numai un dialog fara conditii prealabile ar putea rezolva criza nord-coreeana.

Calculul ca numai presiunea exercitata la adresa Phenianului poate duce la oprirea programelor nuclear si de rachete ale Coreii de Nord este „gresit si fara perspectiva”, apreciaza presedintele rus in articolul publicat de cele mai importante mass-media din tarile BRICS ( Brazilia, Rusia, India, China si Africa de Sud) inaintea unui summit al organizatiei care va incepe duminica in China.

Rusia considera ca numai prin dialog, fara provocari si exercitarea de presiuni poate fi rezolvata problema nord-coreeana, scrie Putin.

„Problemele regiunii nu pot fi rezolvate decat printr-un dialog angajat de toate partile interesate si fara conditii prealabile. Provocarile, presiunile si retorica militarista si insultatoare duc spre impas”, a insistat presedintele rus.

Moscova si Beijingul, a evocat seful statului rus, au elaborat o „foaie de parcurs pentru reglementarea situatiei din Peninsula Coreeana, menita sa contribuie la reducerea treptata a tensiunilor, la crearea unui mecanism pentru o pace durabila si securitate”, fara a folosi amenintari sau forta militara.

Competitia de a arata cine este mai puternic intre diferite tari in Peninsula Coreeana a adus regiunea in pragul unui conflict militar, a avertizat joi Ministerul de Externe rus, citat de publicatia Vzgliad.

Comentand situatia din regiune, Moscova a lansat un apel catre toate partile implicate sa procedeze la lansarea unui dialog fara conditii prealabile.

Aceste comentarii intervin in contextul in care de o luna presedintele american Donald Trump este implicat intr-un razboi al declaratiilor cu Coreea de Nord, dupa ce a amenintat cu „foc si furie”. In replica, regimul de la Phenian a avertizat ca va lansa o salva de rachete in directia teritoriului american din Guam.

Phenianul a continuat provocarile la adresa vecinilor sai si a efectuat marti un test cu racheta cu raza intermediara ce a survolat Japonia inainte de a cadea in Oceanul Pacific, in pofida rezolutiilor ONU si a noilor sanctiuni impuse luna trecuta, destinate sa reduca cu o treime veniturile din exporturi ale regimului comunist nord-coreean, ca reactie la recentele sale teste cu rachete.

Saptamana trecuta, SUA si Japonia au impus sanctiuni individuale impotriva unor entitati si persoane particulare care fac afaceri cu Phenianul din tari ca Rusia si China.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Sursa: Agerpres.ro

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: