„Aveti incredere in PSD si nu in cei care vor doar raul!”. Ciolacu, dupa ce a anuntat data daramarii Guvernului Orban

politica

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, le-a cerut romanilor sa aiba „incredere in PSD” la scurt timp dupa ce a anuntat ca pe 31 august va fi votata motiunea de cenzura in Parlament.

„Aveti incredere in PSD si nu in cei care vor doar raul!”, i-a spus fostul vaslas al lui Dragnea unei romance care i-a comentat pe pagina.

Presedintele Klaus Iohannis si-a exprimat speranta, miercuri, „sa fie suficienta intelepciune in Parlament” pentru ca motiunea de cenzura depusa de PSD sa nu treaca, deoarece acest demers este „total neavenit”.

”Aceasta motiune de cenzura e prima de la Revolutie incoace care se depune in sesiune extraordinara, cam in bataie de joc din partea PSD si da, e adevarat, eu nu imi doresc sa treaca aceasta motiune. Suntem in pandemie, in criza economica si oricum avem alegeri peste cateva saptamani, probabil la inceputul lui decembrie. Deci ce rost are o astfel de motiune? Nu cred ca PSD vrea sa preia guvernarea. Eu cred ca PSD vrea pur si simplu sa arunce tara in aer si asta mi se pare grav. Sper sa nu treaca in Parlament aceasta motiune de cenzura. E total neavenita, izvorata din cinismul PSD. Avem de-a face cu o motiune populist-electoralista, total neavenita si pusa intr-un moment in care aveam nevoie de orice, numai de instabilitate politica nu”, a declarat presedintele.

Presedintele Camerei Deputatilor Marcel Ciolacu a anuntat miercuri pe Facebook ca motiunea de cenzura va fi votata in plenul reunit al celor doua Camere ale Parlamentului luni, 31 august.

„Motiunea de cenzura se va vota luni – 31 august! Guvernul Orban trebuie sa plece!!!”, a scris Marcel Ciolacu miercuri pe Facebook.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: