Avocatii lui Trump au cerut amanarea pentru aprilie 2026 a procesului in care acesta este acuzat de tentativa a fraudare a alegerilor

Avocatii lui Trump au cerut amanarea pentru aprilie 2026 a procesului in care acesta este acuzat de tentativa a fraudare a alegerilor

Avocatii lui Donald Trump au cerut joi unui judecator federal sa amane pana in 2026 un proces la Washington privind acuzatiile ca fostul presedinte ar fi complotat pentru a anula rezultatele alegerilor din 2020.

Data sugerata, aprilie 2026, este o contrapropunere la recomandarea Departamentului de Justitie de saptamana trecuta, potrivit careia procesul ar trebui sa inceapa la 2 ianuarie 2024. Este de asteptat ca echipa procurorului special Jack Smith sa se opuna solicitarii echipei lui Trump, care urmareste sa amane procesul pana la aproape un an si jumatate dupa alegerile prezidentiale din 2024, in care Trump este in prezent primul favorit pentru nominalizarea republicana.

Decizia finala depinde de judecatoarea districtuala americana Tanya Chutkan, care este asteptata sa stabileasca cel putin o data provizorie a procesului in timpul unei noi sedinte de judecata, pe 28 august.

Intr-un document depus joi seara la tribunal, avocatii lui Trump spun ca intarzierea de ani de zile este justificata din cauza cantitatii „masive” de informatii – procurorii au produs deja peste 11,5 milioane de pagini – pe care trebuie sa le examineze si din cauza conflictelor de program cu celelalte cazuri penale cu care se confrunta Trump.

In situatia actuala, acestia au declarat ca ar trebui sa examineze aproximativ 100.000 de pagini pe zi pentru a respecta data propusa de Departamentul de Justitie pentru selectia juriului.

„Daca ar fi sa tiparim si sa stivuim 11,5 milioane de pagini de documente, fara spatii intre pagini, la o viteza de 200 de pagini pe centimetru, ar rezulta un turn de hartie care s-ar intinde pana la aproape 1.500 de metri inaltime”, au scris avocatii apararii.

Un rechizitoriu de patru capete de acuzare emis in aceasta luna, cu acuzatii care includ conspiratie impotriva Statelor Unite, il acuza pe Trump ca a lucrat pentru a submina rezultatele alegerilor intr-o incercare zadarnica de a se agata de putere.

„Niciun presedinte nu a fost vreodata acuzat de o infractiune pentru un comportament comis in timpul mandatului. Niciun candidat prezidential al unui partid majoritar nu a fost vreodata acuzat in timp ce se afla in plina campanie – si cu siguranta nu de catre un Departament de Justitie aflat in slujba adversarului sau”, au scris avocatii. „Acestea si numeroase alte probleme vor fi chestiuni de prima impresie, necesitand un timp semnificativ pentru ca partile sa le analizeze si sa le prezinte, precum si pentru ca Curtea sa le rezolve”.

Se asteapta ca calendarul lui Trump din 2024 sa fie plin de intalniri in instanta si aparitii in campanie.

El se confrunta atat cu un sezon de alegeri primare prezidentiale, cat si cu patru cazuri penale in patru orase diferite. La 25 martie anul viitor, el urmeaza sa fie judecat intr-un caz din statul New York legat de o presupusa plata de bani pentru a cumpara tacerea unei actrite porno. Procurorii din comitatul Fulton, Georgia, unde Trump a fost acuzat la inceputul acestei saptamani ca a planuit sa anuleze rezultatele alegerilor prezidentiale din acel stat, au propus ca data pentru proces ziua de 4 martie – desi este posibil ca aceasta sa se amane, avand in vedere complexitatea unui caz de santaj extins care implica 19 inculpati.

Iar un judecator federal din Florida a stabilit data procesului ca fiind 20 mai pentru acuzatiile, aduse tot de Smith si echipa sa, potrivit carora Trump a acumulat ilegal documente clasificate si le-a ascuns de anchetatori.

„Presedintele Trump trebuie sa se pregateasca pentru fiecare dintre aceste procese in urmatoarele luni. Toate sunt complexe in mod independent si vor necesita o munca substantiala pentru a se apara. Mai multe vor necesita probabil prezenta presedintelui Trump la unele sau la toate procedurile de judecata”, au scris avocatii apararii, adaugand ca aceste cazuri vor implica audieri inainte si dupa proces care vor intra in conflict cu calendarul de judecata propus de procurori.

Intre timp, joi seara, Trump a declarat ca isi anuleaza planurile de a organiza o conferinta de presa saptamana viitoare pentru a dezvalui ceea ce el sustine ca sunt noi dovezi de frauda in alegerile din 2020 in Georgia, argumentand ca asculta astfel sfatul avocatilor.

Citește și

Comentarii

Citește mai departe

Colesterolul este adesea perceput ca un inamic al sănătății, însă organismul nostru nu ar putea funcționa fără el. La fel ca vitaminele, mineralele sau carbohidrații, colesterolul este o componentă indispensabilă pentru buna desfășurare a numeroaselor procese vitale. Se regăsește în structura unor hormoni importanți și este un element-cheie în arhitectura membranelor celulare, contribuind la formarea […]
Președintele Academiei Federale pentru Politica de Securitate, care se află sub jurisdicția Ministerului Apărării din Germania, Wolf-Jürgen Stahl, a solicitat public introducerea unei săptămâni de lucru de 48 de ore în anumite domenii, inclusiv în apărare. El a declarat acest lucru într-un interviu acordat revistei Focus, relatează Welt. Statul trebuie să se asigure că atât […]
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat sâmbătă că a fost realizată prima confiscare a unui utilaj ca urmare a utilizării unei drone în activitatea de control, iar Primăria Ciumeghiu a fost sancţionată contravenţional cu o amendă de 70.000 de lei. „A fost realizată prima confiscare a unui utilaj ca urmare a utilizării dronei. Pe scurt, […]
Momentul a avut loc în penultima etapă a sezonului 13 al show-ului, după interpretarea piesei „What’s Up?” de către concurenta Andreea Dobre. Cântecul, lansat în anii ’90 de trupa 4 Non Blondes şi scris de Linda Perry, conţine versuri cu un puternic mesaj social. Potrivit informaţiilor publicate de HotNews, Tudor Chirilă a recurs la un […]
Republica Cehă nu va oferi nicio garanţie pentru ajutorarea Ucrainei printr-un împrumut finanţat din activele ruseşti îngheţate în UE, dar care să fie garantat de statele membre, a declarat sâmbătă viitorul premier ceh Andrej Babis, care a cerut Comisiei Europene să găsească alte soluţii financiare pentru Ucraina, relatează Reuters, citată de Agerpres. „Nu vom oferi […]