Bacalbasa, reactie penibila dupa ce a fost suspendat din PSD. Sustine ca era sa faca „hemoragie cerebrala” la tribuna Parlamentului

politica

Deputatul PSD Nicolae Bacalbasa a declarat, miercuri, pentru News.ro, dupa ce a fost suspendat sase luni din PSD pentru comportamentul de marti din Parlament, ca din punct de vedere uman a raspuns unei provocari in timp ce era huiduit, dar din punct de vedere politic a fost un deznodamant neplacut pentru el.

„Din punct de vedere uman, am raspuns la o provocare in timp ce eram huiduit. Una dintre persoane ma huiduia si lovea cu mai mare violenta; am admonestat-o. Oricum, nu am avut niciun fel de atitudine imorala, asta din punct de vedere uman. Din punct de vedere politic, am avut slabiciunea sa raspund la o provocare a adversarilor si aici a fost o greseala, o slabiciune umana, care pentru un om politic nu este admisa, si ca atare am fost sanctionat pentru ca am calcat cumva linia trasata de partid in relatia cu terti”, a declarat, telefonic, Nicolae Bacalbasa.

Intrebat daca ii pare rau pentru cele intamplate, Bacalbasa a raspuns: „Imi pare rau ca am raspuns la provocari. Acum imi pare bine pe de alta parte ca desi am facut un puseu de hipertensiune in momentul acela, nu am cazut pe jos, nu am ologit, nu am facut hemoragie cerebrala. Deci din punctul meu de vedere, pentru mine biologic, acea provocare s-a terminat bine. Din punct de vedere politic, a fost un deznodamant neplacut si care a lovit indirect si interesele partidului meu care m-a sanctionat”, a mai spus deputatul.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

O noua experienta cu AK-24. Descarca aplicatia Aktual24 din App Store pentru iPhone si din Google Play pentru Android.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: