externe

Bahmut rezista, trupele Wagner au decis sa ia o „pauza”. Alte doua brigazi ale Rusiei refuza sa mai lupte in zona Donetk

Grupul de mercenari privati Wagner pare sa ia o „pauza tactica” in Bahmut, a anuntat vineri grupul de reflectie american Institute for the Study of War (ISW).

ISW considera ca Wagner asteapta pana cand vor sosi suficiente intariri de trupe rusesti conventionale pentru a se pozitiona apoi in urma lor in cadrul urmatoarelor atacuri.

„Sosirea unui numar sporit de forte conventionale ruse in zona poate sugera ca fortele rusesti intentioneaza sa contrabalanseze posibilul punct culminant al operatiunilor ofensive ale Wagner in Bahmut cu noi trupe conventionale”, a precizat ISW.

Trupele Rusiei au suferit pierderi semnificative in apropiere de Avdiivka, Marinka si Vuhledar in regiunea Donetk, astfel incat o ofensiva rusa asupra Vuhledar este in prezent exclusa, a anuntat vineri si Oleksii Dmytrashkivskyi, purtator de cuvant al biroului de presa comun al fortelor armate ale frontului Tavria.

„In prezent, nu putem discuta despre o ofensiva, deoarece inamicul a suferit pierderi semnificative. In ultima saptamana, acesta a atacat in mod activ pozitiile de pe Vuhledar, Marinka si Avdiivka folosind cele mai bune unitati ale sale. Cu toate acestea, pana in prezent, se stie ca moralul si starea psihologica a militarilor rusi au cazut complet”, a precizat oficialul, citat de Pravda Ucraina.

El a precizat ca in prezent se stie ca comandantul rus al „faimoasei Brigazi 155 de puscasi marini” a fost dus la Rostov pentru ca a refuzat sa se conformeze ordinelor de lupta. In plus, unitatile rusesti „Stepa” si „Tigru” refuza acum sa participe la ostilitati.

Exista, de asemenea, informatii potrivit carora in Brigada 126, 20 de rusi au semnat un refuz de a lupta, spunand ca prefera sa fie in inchisoare decat sa fie folositi ca carne de tun.

„Noaptea trecuta, inamicul a efectuat sase operatiuni de asalt in apropiere de Avdiivka si Marinka. Noi nu ne-am pierdut pozitiile. Pierderile inamicului noaptea trecuta s-au ridicat la aproximativ doua plutoane; aproape intreaga echipa care a atacat a fost ucisa”, a adaugat oficialul ucrainean.

Dmytrashkivskyi a precizat ca, in prezent, principala sarcina a rusilor este de a-si reface fortele si echipamentele.

Urmareste-ne si pe:
Victor Gheja

Share
Published by
Victor Gheja

Recent Posts

Doi barbati din Iasi au primit o noua sansa la viata, gratie rinichilor prelevati pentru transplant de la Sofia si transportati cu un avion SMURD

Avionul SMURD Bombardier Learjet 75 nr. 1123 a incheiat, miercuri seara, o misiune care a…

4 minute ago

Un sofer iresponsabil a incercat sa traverseze cu masina raul Bistrita si a ramas blocat in mijlocul acestuia, fiind salvat de pompieri

Situatie uluitoare in Bistrita-Nasaud. Un sofer a incercat sa traverseze cu masina raul Bistrita, dar…

19 minute ago

Statele Unite au acuzat Rusia ca ar fi folosit agenti chimici interzisi in razboiul din Ucraina

Statele Unite acuza Rusia ca a folosit un agent chimic, cloropicrina, impotriva fortelor ucrainene, incalcand…

34 de minute ago

Idei de afaceri: un tanar din Bucuresti, retinut de politisti dupa ce a vandut cu 6.000 de lei doua autorizatii false de securitate la incendiu

Un tanar care pretindea ca este angajat ISU si vindea autorizatii false de securitate la…

49 de minute ago

Premierul indian Narendra Modi, criticat ca retorica sa antimusulmana ar putea provoca un razboi civil pustiitor intre hindusi si islamisti

Premierul indian Narendra Modi a fost criticat recent pentru ca a invocat o retorica antimusulmana…

O oră ago

66 de migranti clandestini, salvati de marina franceza in Canalul Manecii

In total, 66 de migranti, printre care femei si copii, care incercau sa traverseze Canalul…

O oră ago