externe

Biden: „Evacuarea din Afganistan a fost un succes extraordinar”. El le promite jihadistilor ca „inca nu am terminat cu voi”

Presedintele american Joe Biden a declarat marti, la o zi dupa retragerea completa a trupelor SUA din Afganistan, ca era momentul incheierii razboiului inceput in urma cu doua decenii si ca Statele Unite se vor concentra pe amenintari actuale si viitoare. El a subliniat ca si-a tinut promisiunea facuta in campanie, dar si ca va continua lupta impotriva teroristilor din Afganistan si din alte parti ale lumii.

Biden a facut remarcile despre finalul razboiului din Afganistan de la Casa Alba, la o zi dupa ce ultimul avion militar american a parasit tara, punand astfel capat celui mai lung razboi din istoria SUA.

El a laudat modul in care au lucrat expertii si militarii, a subliniat ca au fost evacuati peste 120.000 de oameni din Afganistan, lucru pe care nicio natiune nu l-a reusit in istorie. Si-a exprimat recunostinta pentru eforturile depuse si si-a aparat decizia de retragere.

Presedintele a caracterizat misiunea ca un „succes extraordinar”, posibil datorita iscusintei, curajului armatei SUA si diplomatilor si profesionistilor din serviciile secrete.

„Cand am stabilit data de 31 august, am presupus ca cei 300.000 soldati afgani, pe care i-am instruit si echipat, erau puternici in fata talibanilor. Nu au rezistat atat de mult pe cat se astepta lumea”, a spus Biden, citat de news.ro.

Astfel, a crescut riscul pentru militarii NATO ramasi in Afganistan, a spus Biden. „Termenul limita de 31 august nu a fost unul arbitrar, a fost pentru a salva vietile americanilor”.

„Aveam de ales intre a evacua si a escalada (tensiunile, n.r.). Nu puteam ramane la nesfarsit in Afganistan pentru ca totul s-a schimbat”, dupa ce predecesorul sau, Donald Trump, a incheiat acordul cu talibanii.

Din martie, a adaugat el, au fost trimise 19 notificari americanilor din Afganistan privind evacuarea. Multi au decis ca vor sa ramana, iar acum au decis ca vor sa plece.

Mare parte dintre cei care au ramas au cetatenie dubla, insa „90% dintre americanii din Afganistan care au vrut sa plece au putut pleca”.

„Ramanem angajati sa ii scoatem de acolo daca vor sa plece”, a completat Biden. „Era timpul sa incheiem acest razboi. Este o lume noua. SUA trebuie aparate de amenintarile din 2021 si de mai departe, nu din 2001. Vom mentine lupta impotriva teroristilor din Afganistan”.

„Nu am terminat cu voi inca”, a transmis organizatiei ISIS-K, responsabila pentru atacul sinucigas de saptamana trecuta de pe aeroportul din Kabul. Celor care vor raul Statelor Unite, el le-a spus: „SUA nu vor avea liniste. Nu vom ierta si nu vom uita”.

„Am facut dreptate in urma cu peste zece ani. Al-Qaeda a fost decimata”, spune Biden. El spune ca „aceasta este o lume noua” si ca exista amenintari din partea Al-Shabab, a filialelor Al-Qaeda si a gruparii Stat Islamic.

„Nu cred ca siguranta si securitatea Americii sunt imbunatatite prin desfasurarea a mii de soldati si cheltuirea de miliarde de dolari in Afganistan”, spune el.

El spune ca strategia SUA trebuie sa se schimbe si ca nu este nevoie de trupe pe teren pentru a lupta impotriva terorismului. „Am lovit ISIS-K la distanta de cateva zile dupa ce au ucis 13 dintre membrii serviciilor noastre si zeci de afgani nevinovati. ISIS-K nu am terminat inca cu voi”, adauga el.

Presedintele a mentionat ca, desi trupele americane s-au retras din Afganistan, va face eforturi pentru a asigura ca talibanii isi respecta angajamentele, inclusiv sa permita celor care vor sa paraseasca tara sa faca acest lucru in siguranta.

„Ni s-au alaturat peste 100 de tari care sunt hotarate sa se asigure ca talibanii isi vor respecta acele angajamente”.

Biden a afirmat ca talibanii au spus public ca vor permite libera trecere oricui vrea sa plece, inclusiv celor care au lucrat impreuna cu americanii. „Nu ii credem pe cuvant, ci pe baza actiunilor lor. Si avem parghii pentru a ne asigura ca acele angajamente sunt respectate”.

Urmareste-ne si pe:
AK-24

Share
Published by
AK-24
Tags: joe biden

Recent Posts

Starea de sanatate a actorului Florin Piersic este „usor imbunatatita”, anunta Spitalul de Ortopedie „Foisor”

Starea de sanatate a actorului Florin Piersic este usor imbunatatita, cu o evolutie lent favorabila,…

5 minute ago

Germania va achizitiona din Statele Unite trei sisteme de rachete HIMARS pentru a le dona Ucrainei

Ministrul german al apararii, Boris Pistorius, a anuntat ca intentioneaza sa achizitioneze trei lansatoare pentru…

34 de minute ago

Utilizarea combustibililor fosili a scazut la un nivel record, in aprilie, in Uniunea Europeana. O treime din energia UE a venit de la fotovoltaice si eoliene

Scaderea productiei de energie electrica cu combustibili fosili a fost determinata de cresterea eoliana si…

15 minute ago

Argentina, paralizata de o greva generala de 24 de ore, declansata ca protest fata de masurile de austeritate ale presedintelui Milei

Cele mai mari sindicate argentiniene au lansat una dintre cele mai aprige provocari la adresa…

O oră ago

Primii pilotii ucraineni care au terminat antrenamentul pentru F-16 se intorc acasa. In curand vor veni si avioanele

Purtatorul de cuvant al Fortelor Aeriene Ucrainene a anuntat ca unii dintre pilotii ucraineni au…

O oră ago