Bode confirma ce spunea si Ciolacu, vom avea PSD-PNL in coalitie si dupa 2024. Cere in schimb PSD-ului sa fie de acord cu comasarea alegerilor

politica

Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat luni intr-o conferinta de presa la Salaj ca este convins de faptul ca actuala coalitie la guvernare are capacitatea de a duce Romania inainte, si in mandatul lui Marcel Ciolacu si in mandatul viitorului prim-ministru, 2024-2028, care va avea, crede el, o coalitie la guvernare tot PNL-PSD. 

Bode a transmis totodata PSD-ului un nou mesaj prin care ii cere sa fie de acord cu comasarea alegerilor.

”Daca aceasta decizie politica este agreata in coalitie, ea trebuie implementata la nivel de lege, publicata in Monitorul Oficial, cu un an inainte de alegeri. Avem alegerile europarlamentare, in iunie anul viitor, de regula ele nu se comaseaza cu niciun fel de altfel de alegeri. Alegerile locale ar trebui sa aiba loc in septembrie. Asadar, daca vrem sa comasam alegerile locale cu cele generale, sau stiu eu, cu alegerile prezidentiale, ce ar rezulta din analiza specialisttilor si din decizia coalitiei, acest lucru ar trebui sa se intample la nivel de act normativ trecut prin cele doua Camere ale Parlamentului si promulgat de catre presedinte, cu rezerva si unui atac la CCR, ceea ce ar prelungi o eventuala publicare in Monitorul Oficial”, a spus Lucian Bode despre comasarea alegerilor, anul viitor, conform news.ro.

Secretarul general al PNL a precizat ca ”anul viitor va fi un an foarte complicat in primul rand pentru cetateni, pentru romani, pentru electori”.

”De aceea am spus ca daca gasim toate intelegerile si mecanismele constitutionale si agream un calendar, acest lucru trebuie sa se implementeze cu un an inainte. Ar fi in interesul romanilor sa nu avem alegerile in iunie, campanie in mai iunie, alegeri in septembrie, deci campanie in august-septembrie, alegeri in noiembrie, campanie in octombrie, alegeri in decembrie, campanie electorala in noiembrie.

Imaginati-va cum va arata noul an electoral 2024 pentru functionarea optima a statului si evident pentru cei pe care ii invitam la vot, Nu mi-as dori ca din acest numar mare de alegeri, se intampla o data la 20 de ani sa aiba loc toate alegerile in acelasi an, sa ne trezim cu un absenteism, lipsa de interes din partea romanilor pentru aceste alegeri si sa castige teren si procente semnificative cei care doresc sa ne scoata din Europa, din acordurile euroatlantice si sa traim noi, in mintea lor, intr-un paradis independent”, a aratat Bode, precizand ca ”ar fi o mare eroare”.

”Sunt convins si am incredere in capacitatea romanilor de a vedea exact cine isi doreste bunastarea acestui popor iar coalitia la guvernare, PNL-PSD, sunt convins ca are capacitatea de a duce Romania inainte, si in mandatul lui Marcel Ciolacu, si in mandatul viitorului prim-ministru, 2024-2028, care va avea cred eu o coalitie la guvernare tot PNL-PSD. Este putin timp pana la mijlocul lunii septembrie sa parcurgem toate aceste etape constitutionale dar nu imposibil, daca exista vointa politica”, a mai spus secretarul general al PNL, despre comasarea alegerilor in 2024.

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anuntat deja de mai multe ori ca si dupa alegerile din 2024 este foarte posibil ca Romania sa fie condusa tot de coalitia PSD-PNL.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: