politica

Bode l-a amenintat pe Drula in Parlament: „Mitomanii nu au sfarsit bine. Activitatea USR e o rusine pentru statul roman, sunteti agresivi si irationali si periclitati aderarea la Schengen”

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a avut un discurs foarte dur, luni, in Parlament, la adresa USR la dezbaterea motiunii simple depusa impotriva sa.

„Am vazut fituica prezentata de USR. Un demers penibil, asa cum a fost si demersul cu acuzatiile legate de achizitia de autospeciale de la Politia Romana, un demers care nu are niciun fel de substanta, un demers plin de minciuni. O sa gasiti acolo minciuni prin omisiune, dezinformare si foarte multa prostie. Voi explica public care au fost etapele procedurale legale pe care le-am parcurs”, a afirmat Bode, la Parlament.

El a spus ca Universitatea Babes Bolyai a elaborat si a transmis catre Ministerul Educatiei in 2018 toate documentele necesare pentru emiterea titlului de doctor.

„M-au acuzat mai intai ca secretizez teza de doctorat si mai apoi i-am vazut pe toti la biblioteca conspectand, rupandu-si pixurile pe acolo. Mai apoi au spus ca, din ciorna pe care am vazut-o public, au gasit ei niste similitudini. Eu vreau sa va spun ca am respectat legea, am respectat toate procedurile si, mai mult, Universitatea Babes Bolyai a elaborat si a transmis catre Ministerul Educatiei in 2018 toate documentele necesare in vederea emiterii titlului de doctor, mai ales raportul de similitudine, care este piesa foarte importanta la dosar”, a adaugat Lucian Bode.

Ministrul a mentionat ca nu ii este teama de analiza tezei sale de doctorat.

„Ne trezim in viitorul foarte apropiat ca acesti neterminati politic vor vorbi si despre plagiatul softului de CNATDCU. Nu este teama (de analiza tezei sale de doctorat -n.r.). Vedeti ce penibili sunt. Ei nu-si dau seama, daca intrebau nu erau in penibilul asta, ca una dintre cele mai importante piese la dosarul de emiterea titlului este in decizia CNATDCU pe care eu, evident, o am la dosar”, a mai spus Bode.

Bode a lansat si amenintari la adresa lui Catalin Drula. „Domnule Drula, am mai vazut mitomani in politica romaneasca si stiti ca nu au sfarsit bine”.

„Domnul Drula a ramas celebru cu operatiunea Ranga si operatiunea Securila Microfon. Motiunea reprezinta reminiscente securistice ale preocuparilor dvs. din trecut sau din prezent. (…) Activitatea USR e o rusine pentru statul roman, sunteti agresivi si irationali si periclitati aderarea la Schengen. De ce v-ati activat tocmai acum pe acest subiect? De dragul altor interese. Sa ne spuneti cum va permiteti sa impuneti subiecte anti-Schengen in punctajul de partid. Acuzatii de coruptie, pai nu va e rusine? Ultima perioada a fost dedicata aderarii Schengen”, a acuzat Bode.

Citeste si: Replica dura a lui Drula pentru Bode: „Ati incuscrit Politia cu mafia. Sunteti o vulnerabilitate de securitate pentru Romania”

Deputatul Cristian Ghinea, coordonatorul departamentului de politici publice al USR, a sustinut luni ca, potrivit primelor rezultate ale cercetarii efectuate de formatiune, teza de doctorat a ministrului de Interne, Lucian Bode, „este un plagiat rusinos, copilaresc”.

El a anuntat totodata ca USR a depus o solicitare, pe Legea informatiilor publice, pe acest subiect la Universitatea „Babes-Bolyai”, unde a sustinut doctoratul Lucian Bode, iar formatiunea va sesiza CNATDCU.

„Am primit, astazi, rezultatele initiale ale cercetarii pe teza de doctorat a domnului Lucian Bode. Acum o saptamana, domnul ministru a spus ca teza sa este disponibila publicului, toata lumea o citeste, ba chiar s-au tocit copertile, ceea ce era o minciuna si am demonstrat acest lucru. Am respectat exact regulile de acces. Se putea accesa la Biblioteca Nationala pe doua calculatoare (…). Ceea ce am si facut. Voluntarii USR s-au apucat de saptamana trecuta acolo si au transmis aceasta teza si astazi de-abia indeplinim dorinta domnului Bode, astazi USR publica in intregime teza domnului Bode. La o prima analiza, este clar un plagiat rusinos, un plagiat copilaresc chiar”, a declarat Ghinea la Parlament.

Acesta face referire la „pasaje intregi de text preluate de pe Wikipedia, din rapoarte ale ONU care se regasesc pe Wikisource si care nu sunt in niciun fel citate sau – si asta este oarecum amuzant – sunt introduceri de articole academice disponibile pe Google”.

Urmareste-ne si pe:
Ioana Hurdea

Share
Published by
Ioana Hurdea

Recent Posts

Rares Bogdan: „Cand o sa am eu parul lung, atunci o sa castige PSD-istii la Iasi”

Prim-vicepresedintele PNL Rares Bogdan exclude posibilitatea ca PSD sa castige Consiliul Judetean Iasi, detinut in…

12 minute ago

Beizadeaua Victor Micula a scapat de puscarie, desi a tras cu mitraliera pe un pod din Oradea. Curtea de Apel l-a condamnat cu suspendare

Curtea de Apel Oradea decis sa il condamne la inchisoare cu suspendare pe Victor Micula…

2 ore ago

Un algerian disparut in anii 1990, gasit viu in pivnita unui vecin dupa 27 de ani

Un barbat din Algeria a fost gasit in viata in pivnita vecinului sau, dupa ce…

O oră ago

Accident in Sectorul 3 al Capitalei. Doua persoane au ajuns la spital dupa ce o masina s-a ciocnit cu un tramvai

Doua persoane au ajuns sambata la spital in urma unui accident in Sectorul 3 al…

44 de minute ago

Protest in Peru dupa ce guvernul a asociat transsexualitatea cu o tulburare mintala

Membri ai unor grupuri LGBTQ au manifestat, vineri, in fata Ministerului Sanatatii din Peru, dupa…

4 ore ago