Brazilia respinge cererile de extradare din partea SUA si a Rusiei pentru un spion rus aflat in inchisoare

externe

Brazilia respinge cererile de extradare din partea SUA si a Rusiei pentru un spion rus aflat in inchisoare

Un tribunal din Brazilia a respins cererile Statelor Unite si Rusiei de extradare a unui spion rus care se dadea drept cetatean brazilian, a anuntat joi Ministerul Justitiei, potrivit The Moscow Times.

Serghei Cherkasov, in varsta de 37 de ani, se afla in inchisoare in capitala braziliana, Brasilia, acuzat ca a folosit documente personale false dupa ce a fost deportat din Olanda. Cherkasov, care este acuzat ca s-a dat drept student brazilian si a aplicat pentru un stagiu de pregatire la Curtea Penala Internationala de la Haga, este cercetat pentru spionaj.

Rusia a cerut extradarea lui Cherkasov anul trecut pentru acuzatii de trafic de droguri, iar Washingtonul solicita extradarea acestuia pentru acuzatia ca este agent strain, precum si fraudare a vizelor si frauda bancara.

In martie, Curtea Suprema a Braziliei a fost de acord provizoriu sa-l trimita pe Cherkasov in Rusia, dupa ce a finalizat propria ancheta asupra spionajului sau.

Insa, joi, Ministerul Justitiei si Securitatii Publice din Brazilia a declarat ca a „suspendat” cererea Rusiei si a numit cererea Washingtonului „nefondata”.

„Pentru moment, [Cherkasov] va ramane inchis in Brazilia”, a scris pe Twitter ministrul justitiei din Brazilia, Flavio Dino.

Refuzul reprezinta o „lovitura” pentru SUA care sperau sa-l includa pe Cherkasov intr-un potential schimb de prizonieri pe care administratia Biden ii considera detinuti pe nedrept in Rusia, a informat joi The Wall Street Journal.

Unul dintre ei este reporterul WSJ Evan Gerskovici, care se afla in detentie la Moscova de la sfarsitul lunii martie in urma unor acuzatii de spionaj pe care el si ziarul le neaga.

WSJ a citat un oficial neidentificat al guvernului brazilian care a afirmat ca decizia preliminara privindu-l pe Cherkasov este supusa revizuirii de catre autoritati.

Un tribunal brazilian a decis luni sa-i reduca pedeapsa cu inchisoarea lui Cherkasov pentru fraudare de documente de la 15 ani la cinci ani, a informat WSJ.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: