Grindeanu ii cere lui Ciolacu sa preia functia de premier dupa ce „PSD va castiga alegerile”: „Presedintele partidului care castiga alegerile trebuie sa fie prim-ministru”

politica

Prim-vicepresedintele PSD Sorin Grindeanu i-a solicitat, miercuri, lui Marcel Ciolacu sa preia functia de premier dupa alegeri, el fiind convins ca PSD va castiga alegerile.

„Stiti care este cea mai mare greseala pe care am facut-o in cei trei ani in care PSD a guvernat, cu trei prim-ministri? Noi am castigat alegerile cu aproape 46%, in mod normal presedintele partidului trebuia sa fie prim-ministru. De acolo a fost o cascada de greseli, faptul ca eu sau Tudose, inclusiv Dancila, am schimbat foarte multi ministri s-a datorat si faptului ca in fruntea guvernului nu se afla presedintele partidului. Lipsa de incredere in primii ministri si faptul ca nu te aflai direct la coordonarea guvernului a dus si la aceasta fluctuatie.

Presedintele partidului care castiga alegerile trebuie sa fie prim-ministru. De acolo trebuie sa pornim. Daca PSD va forma viitorul guvern, premierul trebuie sa fie Marcel Ciolacu.

Am mai avut cazuri in care presedintele partidului sa nu doreasca sa fie prim-ministru nu au fost exemple foarte bune pentru Romania”, a declarat Grindeanu pentru DC News.

Ciolacu se fereste insa sa fie desemnat candidat de premier din partea PSD.

„Sunt foarte multi colegi care se incadreaza in profilul de a fi primul ministru dupa 6 decembrie. Nu am luat o decizie in interiorul partidului. Nu are rost sa facem speculatii. Nu cred ca asta ii intereseaza acum pe romani. (…) Eu am o viziune un pic diferita. De cand am ajuns presedintele partidului, am spus ca eu nu cred in tatuci si ca nu trebuie ca un singur om sa gestioneze absolut tot. Cred ca e un moment in care si PSD trebuie sa aiba o alta abordare. E un moment dificil prin care trece Romania, prima provocare este sanatatea, apoi o sa urmeze educatia si economia. Cred ca nu este rau ca pentru prima oara PSD sa vina cu o alta propunere de prim ministru decat cel care este si presedintele partidului”, a spus Ciolacu la Antena 3 in urma cu cinci zile.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: