Cand vin primele masuri de „relaxare”, anunt al ministrului Nelu Tataru. Chiar si atunci nu vor fi generalizate la nivelul intregii tari

news

Ministrul Sanatatii, Nelu Tataru, a declarat duminica, la Antena 3, ca romanii nu se pot astepta la relaxarea restrictiilro de circulatie mai devreme de „o luna-doua”.

„Nu vreau sa vorbim de o relaxare mai devreme de o luna-doua. Avem trei-patru saptamani pe urcare, ca numar de cazuri, in a doua jumatate a lunii mai vom vedea o stagnare sau o scadere. Relaxarea atunci va fi particulara pentru fiecare focar in parte”, a spus ministrul Sanatatii.

Ministrului Sanatatii, Nelu Tataru, a transmis azi ca Pastele este sarbatoarea familiei celebrata intotdeauna impreuna cu cei dragi, insa anul acesta este unul special si este necesara mentinerea in urmatoarele doua saptamani a restrictiilor si regulilor de distantare sociala, pentru a salva vieti.

„Pastele este cea mai veche si importanta sarbatoare a crestinatatii, care a adus omenirii speranta. Este Sarbatoarea familiei celebrata intotdeauna impreuna cu cei dragi. Anul acesta este unul special, in care trebuie sa intelegem ca vom sarbatori altfel, spre binele nostru si al apropiatilor. Viata noastra s-a schimbat, traim vremuri de nesiguranta, cu restrictii pe care nu le credeam posibile. Din nefericire, in aceasta lupta am pierdut vieti si unii dintre noi sunt acum in doliu, iar altii ingrijorati pentru cei care lupta cu boala”, a transmis Tataru in mesajul cu prilejul Sarbatorilor Pascale.

Ministrul a mentionat ca este nevoie „mai mult ca niciodata” ca restrictiile si regulile de distantare sociala sa fie pastrate.

„Este necesar ca in aceste 2 saptamani critice sa mentinem, mai mult ca niciodata, restrictiile si regulile de distantare sociala, chiar daca este si mai greu in acest momente. In acest fel vom salva vietile noastre si ale apropiatilor si ne vom reuni curand sanatosi”, a adaugat Tataru.

El a transmis celor care lucreaza in sistemul sanitar putere de munca, mentionand ca intotdeauna personalul medical a stiut sa isi onoreze meseria.

„Gandurile mele se indreapta catre toti cei care lucreaza acum pentru noi in toate domeniile de activitate. Un gand special catre toti colegii mei din sistemul sanitar care se afla in linia intai si carora le doresc putere de munca si le solicit ca in aceste zile de grea incercare sa dea, inca o data, dovada de responsabilitate si solidaritate. Intotdeauna personalul medical a stiut sa raspunda prezent si sa isi onoreze meseria. Numai impreuna vom putea sa trecem de aceasta perioada si vom putea face ca, anul viitor, sa ne strangem in brate cu ocazia Sarbatorilor Pascale”, a mai transmis Tataru.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: