Casa principalului suspect in cazul atacului armat din Maine, inconjurata de forte masive de politie. Criminalul este inca in libertate

Casa principalului suspect in cazul atacului armat din Maine inconjurata de forte masive de politie. Criminalul este inca in libertate

Forte de politie inarmate au inconjurat joi o casa in cautarea unui rezervist al armatei americane care, potrivit autoritatilor, a ucis 18 persoane si a ranit alte 13 intr-un atac armat in masa la o sala de bowling si un bar din Lewiston, Maine, transmite Associated Press.

„Trebuie sa iesi afara acum, fara nimic in maini. Mainile sus”, a strigat politia printr-un megafon in fata casei detinute de o ruda a suspectului Robert Card, in apropiere de orasul Bowdoin, si care se crede ca individul s-ar fi putut adaposti.

Zeci de reprezentanti ai fortelor de ordine au  descins pe proprietate, cerandu-le lui Card si tuturor celor aflati in casa sa iasa pe alee. In cele mai multe cazuri, atunci cand politia executa mandate – chiar si in cazul suspectilor cautati pentru infractiuni violente – se deplaseaza rapid pentru a intra in casa.

„Anunturile care se aud prin difuzoare sunt anunturi standard atunci cand se executa un mandat de perchezitie, pentru a asigura siguranta tuturor celor implicati”, a declarat Shannon Moss, purtator de cuvant al politiei de stat. „Nu se stie daca Robert Card se afla in vreuna dintre casele pe care fortele de ordine le vor perchezitiona”.

Sute de agenti de aplicare a legii, inclusiv zeci de agenti FBI, l-au cautat pe Card, un rezervist in varsta de 40 de ani cu un istoric de probleme de sanatate mintala, dupa impuscaturile de miercuri seara de la o sala de bowling si un bar care au zguduit intregul stat Maine.

Scolile, cabinetele medicale si magazinele alimentare au fost inchise, iar oamenii au ramas in spatele usilor incuiate in orase aflate la o distanta de 80 de kilometri de locurile unde au avut loc impuscaturile de miercuri seara din Lewiston.

Presedintele Joe Biden a ordonat ca toate steagurile americane sa fie arborate in berna, in timp ce condoleante au sosit din intreaga natiune, inclusiv de la scriitorul Stephen King, originar din Maine si celebru autor de romane horror, care a numit acest lucru „o nebunie”. Atacurile au uimit un stat cu doar 1,3 milioane de locuitori care are una dintre cele mai scazute rate de omucideri din SUA: 29 de omoruri in tot anul 2022.

Card este considerat inarmat si periculos, au declarat autoritatile intr-o conferinta de presa. Card a fost supus unei evaluari de sanatate mintala la mijlocul lunii iulie, dupa ce a inceput sa se comporte in mod bizar in timp ce se afla in regimentul sau de rezerva, a declarat un oficial american.

Agentia de Servicii de Frontiera a Canadei a emis o alerta „inarmat si periculos” pentru ofiterii sai stationati de-a lungul granitei dintre Canada si SUA.

Guvernatorul statului Maine, Janet Mills, a promis ca va face tot ce este necesar pentru a-l gasi pe Card si pentru a „trage la raspundere pe oricine este responsabil de aceasta atrocitate… si pentru a cauta sa se faca dreptate deplina pentru victime si familiile lor”.

 

Comentarii

Citește mai departe

Columbia și Ecuador au făcut schimb de acuzații după un presupus bombardament în zona frontierei comune, într-un context deja tensionat de conflictul comercial dintre cele două state și de insecuritatea din regiune. Președintele Columbiei, Gustavo Petro, a declarat că o bombă ar fi fost lansată dintr-o aeronavă în apropierea frontierei cu Ecuadorul și a precizat […]
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat că a purtat mai multe discuții cu constructorii și a precizat că autoritățile estimează finalizarea a aproximativ 250 de kilometri de autostrăzi și de drumuri expres până la finalul anului 2026. România ar putea avea încă 250 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres până la finalul acestui an, […]
Şeful Centrului Naţional Antiterorist al Statelor Unite, Joseph Kent, a demisionat marţi, afirmând că Iranul nu reprezintă o ameninţare iminentă pentru SUA, potrivit AFP şi Reuters. Kent devine primul oficial de rang înalt din administraţia preşedintelui Donald Trump care îşi anunţă demisia în contextul războiului din Iran. Critici directe la adresa deciziei de a intra […]
Kremlinul respinge orice posibilitate de negocieri pentru a pune capăt războiului din Ucraina, cu excepția cazului în care se îndeplinesc toate cerințele Moscovei, chiar și în cazul unor concesii teritoriale, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului (ISW). Analiștii iau notă de o declarație a ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, făcută pe 16 martie la o […]
Istvan Kovacs, cel care se află în centrul unui scandal uriaș, după greșeala comisă în derby-ul dintre Rapid București și Dinamo București, încheiat cu scorul de 3-2, a primit o veste bună. Chiar dacă nu va arbitra în UEFA Champions League, acesta a fost delegat la o partidă din optimile de finală ale UEFA Europa […]