Caz ”George Floyd” la Pitesti: Un batran a murit dupa ce a fost trantit la pamant si politistii s-au urcat pe el (Video)

actualitate

Un barbat de 63 de ani a murit vineri dupa ce a fost evacuat cu forta de la terasa unui restaurant. Batranului i s-a cerut sa plece pentru siguranta sa, dupa ce in bucataria localului izbucnise un inendiu.

Acesta a refuzat, a devenit recalcitrant cu angajatii, asa ca acestia au chemat politia. Imaginile publicate de presa locala arata cum barbatul se cearta cu doua politiste. In scurt intervin si alti politisti. Unul il tranteste la pamant, alti doi se urca cu picioarele pe el.

In acest timp il injura pe batran si par ca ii si aplica cateva lovituri.

Barbatul a intrat in stop cardio respirator si nu a mai putut fi salvat, in ciuda eforturilor medicilor de a-l resuscita.

IPJ Arges a anuntat ca a deschis dosar penal pentru purtare abuziva si ucidere din culpa, dosarul fiind preluat de Parchetul Pitesti.

Totodata, sunt cercetate si cauzele mortii. Purtatorul de cuvant al IPJ Arges, Florin Popa, a spus ca ”barbatul avea asupra sa mai multe medicamente. Cauza exacta a decesului va fi stabilita in urma necropsiei.

In acest caz a reactionat si ministrul de Interne Lucian Bode, care se afla vineri intr-o vizita de lucru la Cluj, alaturi de Florin Citu.

„Am primit si o veste care m-a intristat, si anume tragedia de la Pitesti pentru ca, pentru mine, ca ministru al MAI, cand moare un om in timpul unei interventii a ISU, Politie, Jandarmerie, structurile noastre, este cu adevarat o tragedie.

Stiu ce s-a intamplat acolo, in timp ce asigurau interventia Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta la un incendiu, politistii de la Sectia 2 de Politie Pitesti au incercat sa incatuseze un barbat in varsta de 63 de ani, aflat sub influenta bauturilor alccolice, care refuza sa paraseasca locatia si devenise recalcitrant”, a afirmat Bode, intr-o conferinta.

Ministrul spune ca el a cerut mereu angajatilor MAI sa actioneze cu calm cu responsabilitate.

„Ancheta e preluata de catre un procuror si sunt convins ca se va face urgent lumina in acest caz, cine se face vinovat de moartea acestui om, indiferent de cum s-ar fi comportat el, pentru ca eu de fiecare data tututor angajatilor MAI le cer sa actioneze cu calm si responsabilitate”, a mai precizat ministrul Afacerilor Interne.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: