CCR va stabili pe 8 iulie daca Tariceanu este sau nu deasupra legilor. Seful Senatului vrea sa-l scape de Tariceanu de procurori

news

Curtea Constitutionala, Inalta Curte, pensii speciale

Curtea Constitutionala a Romaniei urmeaza sa discute pe 8 iulie conflictul juridic dintre Senat si Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, sesizare formulata de presedintele interimar al Senatului, Robert Cazanciuc, au precizat, marti, pentru Agerpres, oficiali ai CCR. Este vorba despre dosarul in care este implicat Calin Popescu Tariceanu, fost presedinte al Senatului. El a refuzat punerea in aplicare a unei decizii definitive a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ) privind demiterea senatorului PSD Cristian Marciu, gasit incompatibil.

Pe 29 mai, Robert Cazanciuc a sesizat Curtea Constitutionala cu privire la constatarea si solutionarea unui conflict juridic de natura constitutionala intre Parlamentul Romaniei – Senat, pe de o parte, si Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, pe de alta parte, manifestat „printr-o ingerinta directa si neconstitutionala a unei structuri a Ministerului Public in activitatea Parlamentului”.

„Avand in vedere ca articolul 69 alin.(2) din Constitutie consacra nulitatea mandatului imperativ al deputatilor si senatorilor si interzice orice ingerinte in activitatea acestora care ar veni din partea altor autoritati, niciunui membru al Parlamentului nu ii poate fi impusa o anumita conduita in exercitarea optiunii de vot. Punerea la dispozitie a unor documente intocmite in timpul derularii dezbaterilor parlamentare in care este analizata orice solicitare a unei autoritati publice reprezinta o forma de imixtiune si de incercare de control a activitatii si procedurilor parlamentare, in conditiile in care acestea se finalizeaza prin votul liber exprimat de senatori”, se arata intr-un comunicat de presa.

Potrivit sursei citate, „prin urmarirea penala inceputa in anul 2019 a unui membru al Senatului, Ministerul Public – Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie – Sectia de Urmarire Penala si Criminalistica si-a arogat competenta de a exercita un control judiciar asupra modului de derulare a unor proceduri parlamentare, realizate conform Regulamentului Senatului, de catre presedintele acestei Camere legislative, de Biroul permanent al Senatului, precum si de Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari”.

„Actele procedurale indeplinite in conformitate cu prevederile regulamentelor parlamentare nu pot face obiectul controlului organelor Ministerului Public, acestea fiind modalitati prin care Camerele Parlamentului isi indeplinesc rolul constitutional si isi desfasoara lucrarile in temeiul si potrivit propriei autonomii organizatorice si functionale consacrate in art.64 alin. (1) din Constitutie. Efectuarea urmaririi penale fata de Presedintele Senatului, in functie in anul 2017, pentru acte de procedura parlamentara, respectiv nesupunerea votului plenului Senatului a incetarii de drept a unui mandat de senator validat in 2016, pentru care Agentia Nationala Integritate a emis in 2012 un raport de evaluare privind incompatibilitatea acestuia cu exercitarea functiei de consilier judetean in perioada 2008-2012, ramas definitiv in 2015, reprezinta un fapt fara precedent, o incalcare a regimului separatiei puterilor in stat”, explica sursa citata.

Cazanciuc mai precizeaza ca, prin sesizarea formulata, a solicitat Curtii Constitutionale „sa constate si sa solutioneze un conflict juridic de natura constitutionala manifestat printr-o ingerinta directa si neconstitutionala a unei structuri a Ministerului Public in activitatea Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem al poporului roman si unica autoritate legiuitoare a tarii”.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: