Ce a vazut un profesor de istorie la o conferinta cu Sosoaca: „Nu am atata bere acasa incat sa uit ziua”
Relatare savuroasa a unui profesor de istorie din Botosani dupa ce a participat la o conferinta organizata in orasul lui de senatoarea Diana Sosoaca cu ocazia aniversarii lui Mihai Eminescu. „Nu am atata bere acasa incat sa uit ziua pe care o traisem”, a concluzionat profesorul Bogdan Caranfilof.
Caranfilof, profesor la Colegiul National Mihai Eminescu Botosani, a dorit sa vada cu proprii ochi ce se intampla la conferinta lui Sosoaca. Relatarea sa este savuroasa. o redam in continuare integral.
Relatarea postata pe Facebook de profesorul Caranfilof:
De ziua poetului national, in Botosani a fost organizat un eveniment fara precedent ca forta simbolica: o conferinta pusa la cale de doamna Sosoaca. De asemenea, urmau sa participe Alexandru Amititeloaie, Miron Manega, ala mic cu capul mare, vesnic presedinte al taranistilor si, mai ales, istoricul de profesie, patriotul prin excelenta, Gica Manole. Asa ceva nu s-a mai vazut in Botosani de la deschiderea unei carciumi situata langa primul restaurant McDonald’s al orasului.
Nu puteam sa ratez oportunitatea de a se vedea cum se scrie istoria. Emotionant, m-am trezit de dimineata, mi-am pus costumul cel bun si am plecat spre locul actiunii. Am intrat cu sfiala. Tensiunea plutea in atmosfera. Era un patriotism de puteai sa il tai cu cutitul. Si daci, multi daci de credeam ca s-a rasturnat columna lui Traian in urbea noastra. Cativa dintre ei discutau aprins despre Revolutie. Nu ma refer la cea din 1989, ci de cea pusa la cale impotriva lui Burebista inaintea erei noastre. Ticalosul starpise vita de vie si sigilase butoaiele de tuica. Cum sa lupti contra romanilor pe stomacul gol?
Sala era plina, iar suspansul devenise insuportabil. Intr-un entuziasm general, a aparut Ea, spaima carnurilor si doamna mezelurilor, Diana Sosoaca. Era insotita de Stefan cel Mare insusi. Ma simteam de parca as fi pasit intr-un manual de istorie a patriei. Oamenii erau in delir, umflandu-si burtile cu nationalism curat, ferit de malefice influente straine.
Gheata a fost sparta de domnul Amititeloaie, care ne-a supus atentiei cel mai grav fapt: George Simion intentioneaza sa naturalizeze 800.000 de evrei. Nici acum nu mi-am revenit. A sunat anul 1879, tare mult ar dori sa il cunoasca pe dementul, ma scuzati, pe domnul profesor universitar de la Iasi.
Discursul doamnei Sosoaca a fost sublim, tonic, frizand absolutul neamului romanesc. A demascat cu fermitate Institutul „Elie Wiesel”, dusmanul poporului nostru. A dezvaluit ceea ce nu doreste nimeni sa aflam: Mihai Eminescu a fost ucis de Casa Regala, cu complicitatea lui Titu Maiorescu. Scooby Doo nu a fost mentionat. A recitat varianta necenzurata a ”Doinei” cu atata forta incat candelabrul de cateva tone al salii se misca precum un leagan scapat de sub control. Ma uitam absorbit la domnia sa si ma gandeam intrigat: cum poate vorbi atat de mult fara sa i se faca foame? Oamenii din sala au inceput sa strige la unison: „Diana, te iubim”, „Diana, te iubim”. O iubim, o iubim, dar nu putem sa o cuprindem.
In sfarsit, dupa alte recitari si melodii, a venit momentul culminant al conferintei: discursul tinut de Maestrul, Savantul, Patriotul, nimeni altul decat Gica Manole. A inceput in forta, vorbind despre cum sunt romanii obligati sa invete istoria alogenilor. Ne-a informat ca a scris 7500 de carti despre Eminescu.
Si-a adus aminte ce a spus Herodot despre noi, cel mai vechi popor din lume. Dar despre ce nu a vorbit marele lider spiritual?
Pana atunci, surd la efuziunea din jurul meu, reusisem sa ma sustrag gesturilor de adulatie. Ar fi fost prea dificil acum. Oamenii ovationau si aplaudau in picioare. Am simtit cum priviri manioase se indreapta impotriva mea. Riscam sa fiu descoperit. M-am gandit la motan. Nu puteam sa il las fara sprijin moral si material. Am tasnit de pe scaun, purtat de sentimente inaltatoare si am inceput sa strig:
„N-avem in hambar fasole
Cate carti a scris Manole!”
„Nu mai vreau cu saracia
Vreau cu stima si mandria
Vreau Manole Romania!
„Avem Manole, avem valoare
Avem si bonuri de mancare!”
Momentul delicat a fost depasit. Eram perfect integrat mediului nationalist fara fisura. Ma rog, vorba vine, fara fisura. Atunci cand au fost aduse piscoturile, lumea a parut dispusa la concesii. Atunci cand a sosit o sticla de vin, atentia s-a risipit cu totul. Eminescu a ramas o idee stinghera.
Am iesit abatut, ingrijorat, fara nici o perspectiva optimista. Nu de alta, dar eram convins ca nu am atata bere acasa incat sa uit ziua pe care o traisem.
