Ce a discutat Dragnea cu negociatorul-sef al UE, a doua zi dupa ce s-a rastit la Timmermans. Seful PSD da asigurari

politica

Presedintele Camerei Deputatilor, Liviu Dragnea, a discutat, marti la Parlament, cu Michel Barnier, negociatorul-sef al UE privind Brexit. Liderul PSD i-a transmis oficialului strain ca Romania sprijina un proces predictibil al iesirii Regatului Unit din Uniune.

„In contextul in care retragerea Marii Britanii are loc in perioada detinerii, de catre tara noastra, a Presedintiei Consiliului Uniunii Europene, discutiile purtate intre Negociatorul-sef si presedintele Camerei Deputatilor au avut in vedere contributia Romaniei la sprijinirea acestui proces”, se arata intr-un comunicat de presa al Camerei Deputatilor, scrie Mediafax.

Cei doi au discutat despre aspecte legate de procesul negocierilor, cum ar fi drepturile cetatenilor sau decontul financiar, fata de care echipa de negociatori ai Comisiei au inregistrat progrese semnificative. Astfel, presedintele Camerei Deputatilor a dat asigurari negociatorului-sef al UE privind Brexit cu privire la sprijinul Romaniei pentru un proces ordonat si predictibil, pentru a stabili baza unei relatii viitoare apropiate intre UE si Marea Britanie, potrivit sursei citate.

Totodata, Liviu Dragnea a subliniat importanta unei abordari comune a celor 27 de state, astfel incat sa poata fie gasita o solutie avantajoasa pentru ambele parti, care sa fie conforma cu principiile UE, dar sa respecte si liniile Marii Britanii.

La randul sau, Michel Barnier si-a exprimat increderea fata de rezultatul final al negocierilor, evidentiind faptul ca, pana in acest moment, partile au agreat prevederile Acordului de retragere care privesc drepturile cetatenilor, decontul financiar si perioada de tranzitie, existand progrese si in ceea ce priveste alte aspecte care tin de separare.

„Referitor la pozitionarile partilor privind guvernanta Acordului si indicatiile geografice, negociatorul-sef al Uniunii a transmis ca aceste doua aspecte vor putea fi agreate, cel mai probabil, la finalul procesului de negociere”, conchide sursa mentionata.

Michel Barnier a avut, in cursul zilei de marti, intrevederi si cu seful statului, Klaus Iohannis, presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, si premierul Viorica Dancila, discutiile axandu-se tot pe Brexit.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: