„Ce facem dupa ce pica Liviu Dragnea? In PSD s-a dat cu napalm”. Victor Ponta are o propunere pentru Opozitie

politica

Liderul Pro Romania, Victor Ponta, a declarat, luni seara, la Digi24, ca el propune ca PNL, USR, ALDE si UDMR sa se gandeasca la faptul ca doar impreuna toti cei care nu sunt in echipa lui Dragnea pot sa iasa din groapa in care acesta a dus Romania.

„Eu nu vad in acest moment o preocupare serioasa in legatura cu ce se va intampla cand pica Dragnea. Nu in PSD. In PSD s-a dat cu napalm acolo. Pleaca Dragnea, cine sa vina? Dancila, Draghici? Restul clasei politice si partidele mai noi care vin, care au succes, scena politica va fi mai variata… Problema este: hai sa ne gandim ce facem dupa. Mie nu-mi place de PNL, PNL-ului nu-i place de USR, USR-ului nu-i place de ALDE, lui ALDE nu-i place de UDMR. Am inteles ca nu ne place la niciunii de altii. Dar nu credeti ca dupa ce pica Dragnea trebuie sa vedem ce facem cu tara asta? Ca acum suntem intr-o groapa foarte adanca si daca nu iesim din groapa aia o sa ne fie rau tuturor”, a spus Ponta, citat de Digi24.

Intrebat ce propune, Victor Ponta a raspuns: „Eu propun ca toti cei care nu sunt in aceasta echipa Dragnea sa se gandeasca ca o sa poata doar impreuna sa iasa din groapa asta. Singuri n-o sa poata niciunul. (…) Daca tara mergea bine, se mai schimba pilotul. Noi suntem in picaj”.

Chestionat daca se gandeste la o alianta electorala sau postelectorala, fostul premier a declarat: „Eu cred ca e vorba de guvernare aici. Problema Romaniei in acest moment e lipsa de guvernare. (…) Mie in acest moment mi se pare ca pe dl Dragnea nu il intereseaza ca pierde alegerile. Mie mi se pare ca il intereseaza ce face pe 15 aprilie, cand are termen si daca se da o sentinta negativa il ia de acasa. A doua lui preocupare este sa spuna: eu am luat PSD, ii tin captivi si cu astia tip la toata lumea si ii fac pe toti dusmani”.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: