Ce urmareste Rusia in realitate. Eltin, in 1999: „Bill, trebuie sa dati Rusiei Europa. Rusia este suficient de puternica si de inteligenta pentru a sti ce sa faca cu Europa”
Desk Russie, un respectabil site lansat in mai 2021 de o echipa de specialisti in Rusia si Europa de Est (jurnalisti cu experienta, cercetatori, istorici, experti in probleme internationale”, a dat publicitatii sub semnatura lui Francoise Thom, o noua analiza extinsa privind scopurile reale ale Rusiei in momentul in care a declansat criza ucraineana. Rusia ar urmari de fapt sa duca la indeplinire un plan lansat cu mult timo in urma, si anume preluarea controlului asupra Europei.
Iata analiza integrala publicata de Desk Russie:
Occidentalii se intreaba care sunt intentiile lui Putin in ceea ce priveste Ucraina. Ei tin cont de cele mai mici declaratii de la Kremlin, de miscarile de trupe, de evolutia propagandei. Dar, de multe ori, acestea nu tin cont de contextul mai larg al crizei. Distrugerea statului ucrainean independent este cu siguranta un obiectiv prioritar urmarit de Putin din cauza obsesiilor sale istorice. Dar trebuie, de asemenea, sa fie folosit ca un instrument pentru a atinge un obiectiv nu mai putin important pentru Moscova: formarea elitelor europene.
La summitul de la Istanbul din 19 noiembrie 1999, presedintele Eltin si presedintele Clinton au avut acest schimb de replici uimitor.
Eltin: „Va cer un singur lucru. Trebuie doar sa dati Europa Rusiei. Statele Unite nu se afla in Europa. Europa ar trebui sa fie treaba europenilor. Rusia este jumatate europeana si jumatate asiatica.
Clinton: „Deci tu vrei si Asia?”.
Eltin: „Bineinteles. Va trebui sa fim de acord cu toate asta”.
Clinton: „Nu cred ca europenilor le va placea foarte mult”.
Eltin: „Nu toate. […] Poti sa iei alte state si sa le asiguri securitatea. Voi lua Europa si voi asigura securitatea europenilor. Ei bine, nu eu, Rusia. […] Bill, vorbesc serios. Lasati Europa in seama Europei. Europa nu s-a simtit niciodata mai aproape de Rusia decat in prezent. Rusia este suficient de puternica pentru a proteja intreaga Europa […]. Este suficient de puternica si de inteligenta pentru a sti ce sa faca cu Europa”.
Sa ne referim si la cuvintele lui Vladimir Putin la summitul de la Sankt Petersburg din mai 2018, cand presedintele Macron a reamintit ca Statele Unite contribuie la securitatea europeana: „Nu trebuie sa va faceti griji. Noi va vom ajuta. Noi vom asigura securitatea [europeana]”. RIA Novosti nota la acea vreme: „Alergia Europei la praful de pusca ne poate permite sa dezvoltam o afacere profitabila. Nu degeaba Vladimir Putin a oferit serviciile Rusiei pentru a asigura securitatea europeana. […] Parafrazandu-l pe lordul Ismay, se poate spune ca spatiul comun de securitate discutat de Macron si Putin la forumul de la Sankt Petersburg poate fi construit dupa formula: ‘Statele Unite trebuie date afara din Europa, interesele Rusiei in Europa trebuie luate in considerare, independenta Europei trebuie sustinuta'”.
Criza din iarna 2021-2022 se contura deja in acest moment. Nu se poate sa nu remarcam continuitatea remarcabila a obiectivelor rusesti si perseverenta cu care acestea sunt puse in aplicare caramida cu caramida.
Strategia ucraineana a Kremlinului este inseparabila de realizarea obiectivelor sale pe termen lung in Europa. Evolutia politicii europene a Kremlinului o urmeaza pe cea a politicii sale interne: mai intai cooptarea prin mita si santaj, apoi un rol tot mai important al intimidarii. Acest lucru poate fi vazut in constructia gazoductului Nord Stream 2, care este atat un instrument de recrutare pentru clasa politica si de afaceri germana, cat si un instrument pentru declasarea geopolitica a Ucrainei si ruinarea acesteia, precum si un mijloc de a asigura supunerea Europei fata de Kremlin, mai ales atunci cand argumentul gazului este intarit de intimidarea militara.
In timpul intalnirii cu Viktor Orban, presedintele Putin nu a omis sa sublinieze ca „Ungaria a cumparat gaz rusesc de cinci ori mai ieftin decat pretul pietei din Europa”: un semnal clar ca „prietenii lui Putin” si tarile care refuza desfasurarea de trupe NATO pe teritoriul lor sunt recompensate cu generozitate de Moscova. „SUA si Germania vor ramane cu mainile goale cu sanctiunile lor. Va fi o lectie buna si pentru ei. In 2023, o Europa friguroasa isi va arde bibliotecile in hornuri”, jubileaza svpressa. Morcovul pentru unii, batul pentru altii.
Aceasta corelatie intre politica ucraineana a Kremlinului si dorinta sa de a imblanzi elitele europene a fost explicitata in mod clar in octombrie-noiembrie 2021, cand Rusia a prezentat ministrilor de externe francez si german un proiect de declaratie comuna privind „conflictul intern ucrainean”, constatand lipsa de progrese in rezolvarea conflictului si solicitand un „dialog direct” intre Kiev si regiunile separatiste, pe care a propus sa il emita dupa reuniunea celor patru ministri de externe. Adoptarea acestui document de catre Occident ar fi insemnat ca acesta a acceptat versiunea rusa a conflictului din Ucraina.
La 4 noiembrie, Jean-Yves Le Drian si omologul sau german, Heiko Maas, au raspuns intr-o scrisoare comuna adresata lui Serghei Lavrov ca proiectul Moscovei continea aprecieri pe care Germania si Franta nu le impartaseau, in special descrierea unui „conflict intern ucrainean” si rolul de „facilitator” revendicat de Rusia, alaturi de OSCE, intre beligeranti. Revoltat de refuzul franco-german, Ministerul rus de Externe a facut publice, la 17 noiembrie, notele confidentiale schimbate cu Franta si Germania. Aceasta impotrivire din partea reprezentantilor celor doua tari europene, considerate de obicei ca fiind cele mai ingaduitoare fata de Moscova, a fost considerata insuportabila.
Se poate crede ca acest episod a contribuit la escaladarea rusa care a dus la ultimatumul din 17 decembrie, insotit de amenintari de razboi nuclear. Rationamentul lui Putin, inspirat de paranoia si de pregatirea sa in domeniul artelor martiale, a fost aproximativ urmatorul: Occidentul a transformat Ucraina intr-un stat „anti-Rusia”. Ei bine, hai sa intoarcem parghia ucraineana impotriva NATO, sa desfiintam NATO prin presiuni asupra Ucrainei. Intreaga criza care a urmat a pornit de la acest calcul: trupele masate la granitele Ucrainei; amenintarea cu invadarea acestei tari, sau chiar a unui razboi cu Occidentul, daca NATO nu dadea Rusiei „garantii de securitate” care echivaleaza cu o sinucidere a Aliantei si cu discreditarea totala a Statelor Unite ca garant al securitatii europene.
Putin a fost atat de impresionat de dezastrul american in Afganistan incat si-a imaginat ca ii poate alunga pe americani din Europa cu o cacealma bine orchestrata.
Un articol al politologului Dmitri Souslov a pus punctul pe „i”: „Moscova propune, in esenta, schimbarea regulilor fundamentale ale jocului si a principiilor de baza care au determinat securitatea europeana in ultimii 30 de ani, o situatie care a convenit perfect Statelor Unite si NATO, dar niciodata Moscovei. In primul rand, este vorba de principiul proclamat in Carta de la Paris pentru o noua Europa din 1990, conform caruia fiecare stat are dreptul de a decide singur cum sa-si asigure securitatea, inclusiv prin aderarea la un bloc militar sau altul.”
Souslov solicita denuntarea Cartei „invechite” de la Paris. Agentia RIA Novosti sintetizeaza si mai bine motivele ascunse ale Kremlinului: „Propunerile-exigentele noastre sunt semnalul pentru o noua perioada. Statele Unite trebuie sa inceapa sa se retraga de bunavoie, pentru ca, in orice caz, va trebui sa renunte la pozitiile sale (acest proces este deja in curs de desfasurare), inclusiv in spatiul post-sovietic, care, orice s-ar intampla, va reveni pe termen mediu in sfera noastra de influenta neconditionata. Americanii ar face mai bine sa se pregateasca si sa se retraga in mod ordonat, decat sa sufere mai tarziu de pe urma unei prabusiri haotice de tip afgan. Ideea este de a oferi Washingtonului si europenilor mijloacele „de a prezenta [urmatoarele] concesii ca pe o realizare in numele supravietuirii poporului si statului ucrainean, precum si al prevenirii unui presupus mare razboi iminent in Europa”. Astfel, santajul impotriva Ucrainei a fost conceput pentru a accelera retragerea SUA din Europa si pentru a forta o provocare la adresa intregii ordini europene liberale de dupa Razboiul Rece.
Esecul acestui plan dupa prima salva nu inseamna ca Rusia a renuntat la obiectivele sale, dimpotriva. Alungata pe usa, se intoarce de obicei pe fereastra. Acest context european trebuie luat in considerare atunci cand se evalueaza riscul unui razboi deschis impotriva Ucrainei. Dupa cum subliniaza Dmitri Souslov, „optiunea unei ipotetice invazii rusesti in Ucraina ca raspuns la refuzul Statelor Unite si al NATO de a respecta ‘liniile rosii’ rusesti pare cu adevarat absurda si contraproductiva: nu va reduce securitatea Statelor Unite si a aliatilor sai (nu vor intra in razboi cu Rusia din cauza Ucrainei), ci doar le va consolida si mai mult impotriva Rusiei. Dintre toate optiunile pe care Kremlinul le ia in considerare astazi, este probabil sa le aleaga pe cele mai susceptibile de a semana discordie in tabara occidentala si, mai ales, de a-i indeparta pe europeni de anglo-saxoni”.
Dorinta de a diviza Occidentul poate fi observata in conferintele de presa organizate dupa intalnirea presedintelui Putin cu Viktor Orban si apoi cu Emmanuel Macron. Dupa recentele declaratii ale comandantului marinei germane, amiralul Kay-Achim Schonbach, care a afirmat ca Ucraina nu va recupera niciodata Crimeea, presedintele rus, constient de o ezitare in randul europenilor, a alimentat focul: „Sa ne imaginam ca Ucraina este o tara NATO si lanseaza operatiuni militare [pentru a recupera Crimeea]. Ar trebui sa intram in razboi cu blocul NATO? Ei bine, s-a gandit cineva macar la asta? Se pare ca nu”.
Acest argument a fost repetat de Vladimir Putin la conferinta de presa cu presedintele Macron, pe 7 februarie: „Vreti ca Franta sa fie in razboi cu Rusia? Asta este ceea ce se va intampla! Intelegeti, da sau nu, ca daca Ucraina este in NATO si vrea sa recupereze Crimeea prin mijloace militare, tarile europene vor fi automat antrenate intr-un conflict militar cu Rusia? […] Nu vor exista invingatori. Si vei fi atras in acest conflict impotriva vointei tale. Nu veti avea timp nici macar sa clipiti cand veti completa articolul 5 din Tratatul de la Roma”. Ignoranta crasa a presedintelui rus este clar afisata: confuzia dintre Tratatul Atlanticului de Nord si Tratatul de la Roma care a fondat CEE, faptul ca articolul 5 din Tratatul NATO nu garanteaza asistenta militara automata in caz de agresiune impotriva unuia dintre statele membre, ceea ce arunca in aer argumentul preferat al lui Putin.
Ce constituie o „incursiune” in Ucraina? Care este pragul de declansare a temutei sanctiuni occidentale? Linia frontului din Donbas a ramas practic neschimbata de ani de zile. Extinderea enclavei separatiste ar putea fi tolerata de unii europeni, se crede la Moscova. In consecinta, problema sanctiunilor va deveni un subiect de disputa in tabara occidentala. Ne putem gandi la un scenariu similar cu cel al razboiului din august 2008 din Osetia de Sud. Elementele „necontrolate” (sau, dimpotriva, controlate de la distanta) din teritoriile separatiste pot organiza o provocare, la care Ucraina nu poate decat sa riposteze, oferind astfel o scuza pentru o interventie rusa pe scara mai larga. In acest sens, declaratiile linistitoare ale Ministerului rus de Externe, conform carora Rusia nu va incepe un razboi, sunt foarte ingrijoratoare.
Este deja clar ca transformarea teritoriilor separatiste intr-un protectorat rusesc fara statut oficial se accelereaza. Kremlinul a ordonat deja deputatilor din Duma de Stat sa lanseze o campanie de propaganda pentru a pregati opinia publica. Comunistii din Duma pregatesc un acord privind recunoasterea republicilor Donetk si Lugansk si cer cu voce tare furnizarea de arme catre aceste entitati. Dar aceasta este doar o fatada: „Sa recunoastem [independenta republicilor Donetk si Lugansk]? Nu, asta ar fi in detrimentul nostru si extrem de benefic pentru atlantisti, pentru ca nu numai ca acordurile de la Minsk nu ar mai fi necesare (desi ne permit sa ne razbunam pe Occident prin sublinierea nerespectarii acordurilor de catre Kiev), dar ar putea facilita aderarea efectiva a Ucrainei la NATO.”
Caci Moscova nu renunta la vechiul sau proiect din 2015: sa forteze Occidentul sa oblige Ucraina sa execute acordurile Minsk 2, negociate, dupa grele esecuri militare pentru Ucraina, de reprezentantii Ucrainei, Rusiei, Frantei si Germaniei.
Acordurile de la Minsk prevad retragerea „tuturor armelor grele de catre ambele parti”, stabilirea unei fasii demilitarizate cu o lungime cuprinsa intre 50 si 140 de kilometri, reluarea de catre Kiev a finantarii teritoriilor controlate de rebeli si o reforma constitutionala in Ucraina pana la sfarsitul anului 2015, care sa prevada „descentralizarea” si acordarea unui statut special regiunilor separatiste Donetk si Lugansk. Acestea vor avea dreptul de a numi procurori si judecatori, de a forma „unitati de politie populara”, de a avea „cooperare transfrontaliera cu districtele din Federatia Rusa”. Prin aceste acorduri, Rusia obtine cele esentiale: asigurarea ruinarii prelungite a Ucrainei, obligata sa isi asume povara economica a enclavelor pro-ruse aflate in mainile unor retele mafiote supravegheate de serviciile rusesti, asigurarea ca statul ucrainean va fi slab, cu perspectiva pentru Moscova de a controla guvernul de la Kiev din cauza regiunilor estice, devenite o forta de blocaj dupa implementarea reformei constitutionale dictate de Moscova; deciziile strategice de politica externa, cum ar fi aderarea la UE sau la NATO, vor fi imposibile fara acordul tuturor membrilor federatiei ucrainene. Astfel, Rusia va avea intotdeauna mijloacele de a destabiliza Ucraina din interior. Odata slabita si recastigand controlul, Ucraina ar putea, teoretic, sa recastige controlul asupra granitelor sale.
In conferinta sa de presa din 7 februarie 2022, Vladimir Putin a lasat sa scape un citat care ilustreaza cel mai bine modul in care concepe relatia sa cu Ucraina, violul colectiv cu care vrea sa-i asocieze pe partenerii sai occidentali. Referindu-se la acordurile de la Minsk, la care Ucraina va fi obligata sa subscrie, el a citat doua versuri dintr-un catren popular: „Fie ca-ti place sau nu / Trebuie doar sa suporti, frumoasa mea”. Aluzia devine mai clara atunci cand citim primele doua versuri: „Draga mea zace in sicriu, / Eu ma intind si i-o trag…”.
Este de inteles ca Kievul se lupta cu disperare. Kievul sustine ca primul pas este incetarea ostilitatilor, declararea unei incetari generale a focului, retragerea echipamentelor militare si eliberarea Donbasului de trupele rusesti. Cu toate acestea, Rusia sustine ca armata sa nu se afla in Donbas si ca cei care se afla acolo sunt voluntari, care fac parte din „unitatile de politie” locale, in conformitate cu prevederile acordurilor. Inca de la inceputul conflictului, Rusia s-a opus initiativelor de desfasurare a unei misiuni armate a OSCE sau a oricarei alte misiuni de mentinere a pacii. Incepand cu 2019, Rusia a inceput sa distribuie masiv pasapoarte rusesti locuitorilor din regiunile separatiste (650 000 de pasapoarte au fost distribuite in primavara anului 2012), pentru a-si oferi un pretext de interventie „in apararea cetatenilor rusi”.
Astazi, Kremlinul a revenit la atac si a determinat nu doar Franta si Germania, ci chiar si Statele Unite, sa isi declare sprijinul pentru punerea in aplicare a acordurilor de la Minsk.
Aceasta manevra insoteste o vasta intreprindere de subminare a statului ucrainean. Arma energetica si amenintarea unui razboi care sperie investitorii sunt folosite pentru a ingenunchea economia ucraineana. Presa rusa descrie cu placere situatia dramatica din aceasta tara: „Hrivna ucraineana s-a scufundat pana la fund, deoarece strainii s-au debarasat de obligatiunile guvernamentale ucrainene. Costul serviciului datoriei externe uriase a crescut brusc. Si toate acestea pe fondul unei ierni aspre, al crizei energetice, al inchiderilor masive de mari companii si al protestelor micilor intreprinzatori care continua sa fie impovarati cu taxe tot mai mari. In aceasta situatie, in loc sa primeasca arme aproape expirate, Kievul ar prefera bani. Dar, dupa ce a primit un ajutor mizerabil de 1,2 milioane de euro de la Uniunea Europeana ‘din cauza amenintarii de invazie’, conducerea ucraineana nu a mai primit niciun ban in plus. [Situatia economica deplorabila provoaca o spirala puternica de tensiune sociala in tara care, pe fondul dezorganizarii autoritatilor si a fortelor de ordine, ar putea duce la pogromuri, conform scenariului kazah. Si nu va fi vorba doar de schimbarea regimului din tara, ci si de supravietuirea fizica a elitei ucrainene. Moscova intelege foarte bine acest lucru. [Nimeni nu da bani. Mai rau, Kievul este obligat sa se conformeze acordurilor de la Minsk, ceea ce reprezinta o lovitura de moarte pentru actualul guvern. Acest lucru distruge acordul informal dintre Ucraina si Occident, conform caruia, in schimbul politicii rusofobe a Kievului, guvernul este mentinut pe linia de plutire […] tot ce li se ofera acum acestor elite este sa se agate de sasiul acordurilor de la Minsk. Acest lucru distruge acordul informal dintre Ucraina si Occident, conform caruia, in schimbul politicii rusofobe a Kievului, guvernul este mentinut pe linia de plutire […] tot ce li se ofera acum acestor elite este sa se agate de trenul de aterizare al avioanelor americane care sunt pe cale sa decoleze, asa cum s-a intamplat deja in Afganistan.”
Aceasta ultima remarca este importanta: ea arata ca acordurile de la Minsk sunt, de asemenea, o incercare de a marginaliza elitele ucrainene. Aceasta este inca o data razbunarea presedintelui Putin, care este sugerata de cuvintele sale la conferinta de presa din 7 februarie 2022: „Intelegem ca nu este vorba de Zelenski sau chiar de Porosenko – Statele Unite au fost in spatele loviturii de stat [din februarie 2014, cand presedintele pro-rus Ianukovici a fugit, n.r.], cu participarea cea mai activa a Germaniei si Frantei”. O opinie impartasita de politologul Igor Siskin: „In acordurile de la Minsk, Franta si Germania nu sunt mediatori de pace. Acestia sunt reprezentantii adevaratilor stapani ai Ucrainei dupa 2014, care si-au salvat regimul marioneta. […] Acordurile de la Minsk vor anula lovitura de stat, pentru ca vor readuce Ucraina la starea sa anterioara. Cu alte cuvinte, ii vor lipsi de putere pe cei care au organizat lovitura de stat si care inca mai conduc Ucraina ‘independenta’, si anume Occidentul colectiv, in primul rand Statele Unite si, nu departe, Franta si Germania.”
Putin viseaza sa vada cum Occidentul ii destituie cu propriile maini pe cei care, in opinia sa, au fost pusi la putere de ei la Kiev. Moscova planuieste sa repete politica lui Stalin din anii 1930, eliminand sau fortand plecarea in exil acele elite ucrainene care au avut timp sa se reconstituie dupa exterminarea stalinista, asa cum este deja cazul in Belarus. Ne putem imagina un scenariu in care recunoasterea de catre guvernul ucrainean a regimurilor marioneta din Donbas, in conformitate cu acordurile de la Minsk, va provoca o lovitura de stat la Kiev, care va fi prezentata de Rusia ca un puci de extrema dreapta. Rusia va folosi acest pretext pentru a lansa o invazie militara sub pretextul protejarii vorbitorilor de limba rusa din estul si sudul Ucrainei, agresiunea rusa fiind camuflata ca o actiune „umanitara” pentru a preveni un „genocid”.
Surprins de fermitatea reactiei tarilor NATO la ultimatumul din 17 decembrie, Kremlinul ramane convins ca aceasta reactie nu se va repeta. Acesta urmareste cu nerabdare semnele ca tabara occidentala se prabuseste.
Elena Karaieva, a carei specialitate pare sa fie atacul la adresa presedintelui Macron, scrie in RIA: „Activitatea diplomatica actuala a europenilor, care au delegat de data aceasta atributiile negociatorului-sef Frantei, care detine presedintia UE, poate fi explicata simplu: tarile membre ale comunitatii nu doresc sa fie prinse intre ciocan si nicovala si sa isi riste bunastarea, chiar daca modesta, de dragul unor sloganuri stridente lansate de non-europeni si in numele unei Ucraine care le este complet si infinit straina europenilor. [Germania stie exact ce s-ar putea intampla daca rusii, ca o contramasura si doar din cauza amenintarii unui atac asupra tarii lor, ar decide sa le vorbeasca germanilor in limbaj militar. Ca sa nu mai vorbim de faptul ca gazul rusesc si alte surse de energie vor spune auf wiedersehen cu voce tare si vor merge pe pietele asiatice, unde sunt asteptate – si asteptate cu nerabdare. Situatia lui Macron este asemanatoare cu cea a lui Scholz, desi mai complicata: dupa ce a luat bataie in Africa, obligat (tot din acest motiv) sa retraga contingentul militar de acolo, presedintele francez, in calitate de comandant-sef, nu poate decat sa stie ca, in cazul unei confruntari cu rusii, fortele sale armate nu vor rezista nici macar o zi. […] Temandu-se in mod egoist pentru foarte micul sau eu si realizand (bine, in masura data de natura si de circumstante) ca o conversatie cu Rusia va trebui sa se desfasoare in conditiile Rusiei, Macron si-a trimis la Moscova emisarul Pierre Vimont, o persoana de incredere cu rang de ambasador plenipotentiar”.
In mod previzibil, „primirea presedintelui francez de catre Moscova pare a fi un semnal clar pentru intregul Occident: fie capitulare completa, fie razboi”, comenteaza Alexander Jelenin in Rosbalt. Multi europeni isi fac iluzia ca Kremlinul ar fi dispus sa accepte o Ucraina neutra, dupa modelul Finlandei. Aceasta este o neintelegere a regimului lui Putin si uita de ideile fixe ale presedintelui rus. Putin vrea sa transforme Ucraina intr-o satrapie, sa o ataseze la „lumea rusa”, asa cum o intelege el, cu cultul sau pentru „marele razboi patriotic”, cu regimul sau dictatorial, cu coruptia sa, cu presa sa controlata care respira ura fata de Europa si democratiile liberale. Kremlinul este constient ca o Ucraina, care detine control asupra politicii sale interne, ar putea deveni „glontul de argint” capabil sa loveasca in inima sistemului putinist: dupa Maidan, conditiile de dezvoltare au fost puse la punct – libertate, institutii democratice in formare, separarea puterilor. Si ar oferi Ucrainei sansa de a construi un stat prosper daca Rusia ar inceta sa o mai hartuiasca prin toate mijloacele.
Kremlinul nu poate tolera aparitia unui pol de libertate in „lumea rusa”. Europa este cea pe care o combate in Ucraina, iar aceasta actiune nu face decat sa reflecte ura sa fata de civilizatia europeana, chiar daca incearca sa isi stabileasca hegemonia pe continent si sa coopteze liderii europeni pentru a-si duce la indeplinire agenda.
Rusia este, de asemenea, tinta lui Putin, o Rusie care incepe sa se trezeasca din toropeala morbida in care fanteziile patologice ale liderului sau au aruncat-o timp de douazeci de ani. „Am impresia ca Putin s-a saturat de Rusia si vrea sa o termine”, tocmai a declarat generalul Ivachov, foarte nationalist, intr-un interviu rasunator, condamnand pozitia belicoasa a Rusiei lui Putin. Ajungem la un punct in care problemele interne acumulate si situatia nesustenabila in care politica lui Putin a plasat Rusia pe plan international converg, iar in refuzul razboiului, patriotii de moda veche si liberalii se reunesc in mod neasteptat. Aventurile geopolitice, departe de a stabiliza sistemul, risca sa il prabuseasca in mod spectaculos.
