Cea mai inalta femeie din lume a zburat prima data cu avionul. Compania aeriana a adaptat aeronava

life

Cea mai inalta femeie din lume a zburat pentru prima data cu avionul dupa ce Turkish Airlines a scos sase locuri de la clasa economica pentru a-i face loc, potrivit The Telegraph.

Rumeysa Gelgi, care are o inaltime de 215,16 cm, a fost desemnata anul trecut de Guinness World Records cea mai inalta femeie din lume.

Turkish Airlines a adaptat unul dintre avioanele sale pentru a-i permite sa calatoreasca de la Istanbul la San Francisco in septembrie, eliminand sase locuri si inlocuindu-le cu o targa speciala pe care Rumeysa sa se intinda pentru zborul de 13 ore.

Femeia, in varsta de 25 de ani, nu a putut niciodata sa calatoreasca cu un avion din cauza staturii sale, cauzata de o afectiune genetica numita sindromul Weaver, care provoaca, printre altele, cresterea excesiva a oaselor.

Ea a postat pe pagina de Instagram, unde are peste 26.000 de urmaritori, cateva fotografii care documenteaza calatoria, aratand-o zambind pe targa cu personalul aeroportului si mancand tort in timpul zborului.

Rumeysa, care lucreaza in IT, foloseste de obicei un scaun cu rotile special sau un cadru pentru a se deplasa.

Femeia detine, de asemenea, cinci recorduri mondiale Guinness pentru ca are cele mai mari maini din lume, cel mai lung deget si cel mai lung spate.

Cea mai inalta femeie care a trait a fost Zeng Jinlian, din China, care avea 246,3 cm si care a murit in 1982.

„M-am nascut cu niste caracteristici fizice unice si am vrut sa am cat mai multe dintre ele recunoscute si celebrate, sperand sa ii inspir si sa incurajez pe altii cu diferente vizibile sa faca acelasi lucru si sa fie ei insisi”, a scris ea pe pagina de Instagram.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: