„Cel mai rau lucru este atunci cand ti se blocheaza mitraliera in mlastina”: Povestea unui soldat ucrainean aflat de cateva luni pe linia frontului din Bahmut
Militarul cu indicativul „Maestro” a sarbatorit Anul Nou, Craciunul si cea de-a 41-a aniversare intr-o transee din Bahmut, un oras fortificat care este unul dintre cele mai fierbinti puncte de pe front timp de mai multe luni, scrie BBC.
„Nu a fost cu nimic diferita de o zi normala in transee, singurul lucru a fost ca i-am cerut lui Dumnezeu un cadou de ziua mea. Si mi l-a dat”, spune Maestro. „Cand m-am intors din tura mea la baza, baietii m-au felicitat, iar eu le-am zis: Va multumesc ca ati ramas in viata.”
Intermitent, el lupta in Bahmut din luna mai. De atunci, zilele sale au fost impartite in zile „de transee” si zile „fara transee”. Timp de mai bine de sase luni de lupte, s-au schimbat multe, dar rusii nu au reusit sa cucereasca orasul.
Maestro a vorbit sincer cu BBC despre pretul pe care il platesc zilnic militarii ucraineni, despre zilele petrecute in transee si despre viata sub suierul gloantelor in Bahmut.
Prima mica victorie
Maestro, originar din Kiev, din regiunea Hmelnitski, la fel ca multi luptatori ucraineni, a trait o viata complet diferita inainte de razboi. Lucra in industria mobilei, dansa si era antrenor de dans la bara.
Dupa invazia pe scara larga, a incercat sa se inscrie in Apararea Teritoriala (TRO), dar erau multi cei care doreau acest lucru si, de fiecare data cand ii venea randul, spune Maestro, i se spunea sa vina maine.
Timp de patru zile a mers prin diferite puncte unde se putea inscrie, cand, deodata, o persoana, care fusese deja dusa la TRO, ar fi refuzat sa se inroleze si i-ar fi predat lui arma.
„I-am luat locul, iar pentru mine a fost ca o prima mica victorie: in sfarsit, mi-am obtinut calea.”
Decizia de a lupta in cazul in care Rusia va intra in razboi cu Ucraina, a luat-o pentru sine cu mult timp in urma. Din punct de vedere psihologic, era pregatit pentru asta si si-a pregatit rudele pentru asta, desi are trei copii minori, nu are experienta si nici nu a facut armata. „Nu stiam cum sa iau arma si unde sa pun degetele”, isi aminteste Maestro.
Atacul asupra capitalei era asteptat dinspre districtul Goloseevski, asa ca brigada a stat acolo, iar mai tarziu a pazit diverse obiecte importante din Kiev si din regiune.
In luna mai, a venit un ordin de lupta – si soldatii din TRO, ca parte a unei companii consolidate, subordonata Fortelor Armate ale Ucrainei, au mers la periferia orasului Bahmut.
Ca intr-un film greu si fara sfarsit
Pe 24 mai, cand Maestro a ajuns in regiunea Donetk, rusii nu se apropiasera inca de Bahmut, iar militarii ucraineni s-au oprit la periferia acestuia, la 10 kilometri de oras. „Au trecut luni de atunci, pe de o parte, multe lucruri par sa se fi schimbat, dar, pe de alta parte, in tot acest timp, din luna mai, ei [rusii] nu au reusit decat sa parcurga aceasta scurta distanta de 10 km.”
Chiar si acum, armata ucraineana tine linia de aparare in apropierea orasului, in apropierea caselor, iar in primavara si in primele luni de vara, luptele au avut loc in plantatii si paduri, spune Maestro.
In iulie, recunoaste el, cand a fost trimis la rotatie in regiunea Kievului, a fost foarte nervos. „Doua zile mai tarziu am fost anuntati ca au trecut la ofensiva si ca pozitiile pe care ne aflasem au fost infrante. Ofensiva a fost cu blindate, cu avioane, era greu de rezistat, iar baietii s-au retras – nu toti, din pacate, pozitiile au fost cedate cu pierderi grele”.
Tablourile din Bahmut, spune el, ii amintesc adesea de filmul Saving Private Ryan. „Dar filmul are o durata de doua ore, iar aici e non-stop”, adauga Maestro.
A vazut si filmul „All Quiet on the Western Front” („Nimic nou pe frontul de Vest) si crede ca si acest film este foarte aproape de realitate. Ceea ce nu transmite filmul, spune militarul, este explozia obuzelor, a minelor. In realitate, acestea sunt mult mai puternice.
Programul de bombardamente
Totul incepe de dimineata. „Chiar am ras ca e ca la cafeaua de dimineata – ora 05:00 si sosesc avioanele lor”.
Noaptea e mai liniste. Dar daca in timpul verii bombardamentele din ambele parti se linisteau in fiecare noapte, in timpul iernii, cand Maestro a venit pentru a doua oara la Bahmut, bombardamentele erau schimbate in mod constant.
In acelasi timp, confirma concluziile multor experti, in decembrie raportul s-a echilibrat, in timp ce in mai au fost 10 bombardamente rusesti pentru fiecare bombardament ucrainean.
De dimineata, continua el, de obicei are loc un atac cu mortiere si incepe batalia.
Linia de aparare nu este aceeasi peste tot – undeva militarii stau in transee, undeva -pentru ca rusii s-au apropiat deja de oras.
De aceea, spune Maestro, la periferia asezarii nu a ramas nimic intreg. Iar in oras nu a ramas nici macar o singura casa neatinsa.
Se intampla ca distanta dintre transeele ucrainenilor si cele ale rusilor sa fie de 50-100 de metri. In fiecare zi, 15-30 de rusi incearca sa forteze pozitiile ucrainenilor si alearga spre ei cu mitraliere si mortiere.
„Camarazii lor (nu vreau sa le spun asa) cad, iar ei fug mai departe. O persoana cu un psihic normal nu va fugi asa”, reflecta militarul.
Cunoscand aceasta tactica, spune Maestro, ascunzandu-se de schije in timpul unui atac cu mortiere, militarii ucraineni ar trebui intotdeauna sa ridice putin capul din transee pentru a controla situatia.
Militarii lucreaza in schimburi – stau in transee o zi sau doua, iar apoi, timp de o zi sau doua, spune Maestro, se intorc la Bahmut pentru a se reface, a-si curata hainele si armele.
In oras se intalnesc cu localnicii. Sunt mai mult de sase mii, potrivit primariei. „Inainte alergam cu totii in blindate, cu casti, obuzele zburau in apropiere, iar localnicii mergeau cu bicicleta in fata noastra.”
Intr-o zi, iesind din transee, Maestro a citit ca au murit doua femei din localitate. In fotografie, el a recunoscut locul in apropierea caruia se adunau adesea militarii. „Arata infiorator”, isi aminteste el.
Exista multa moarte in Bahmut si nu te poti obisnui cu ea, spune Maestro.
„Dar cand ma duc intr-o zona de razboi, imi opresc complet emotiile, pentru ca inteleg ca pot indeplini o misiune de lupta in mod ineficient si, de asemenea, ma pot pune in pericol.”
Armata, spune el, nu pierde doar camarazi prin moarte. Unii dintre combatanti pot fi chiar si usor raniti, dar devin atat de speriati incat trebuie sa fie evacuati.
„Sunt si oameni care, treptat, fara sa-si dea seama, au innebunit”. El vorbeste despre un barbat cu care a mers impreuna la Bahmut. Desi avea doar 19 ani, ii depasea in multe privinte pe cei de peste 40 de ani, spune Maestro. „Dar el nu a mai rezistat, a trebuit sa mearga la un spital de psihiatrie pentru examinare”.
Pentru a se ingrijora mai putin, militarul incearca sa nu se apropie prea mult de camarazii sai. Nu intotdeauna ii reuseste.
Craciunul in mlastina
Un alt lucru cu care este imposibil sa te obisnuiesti in Bahmut este vremea. „Uneori ma intreb ce ne sperie mai mult – mlastina si gerul, sau rusii?”, glumeste Maestro.
Nu e rau, spune el, cand ziua e umeda si noaptea e frig. „Cel mai rau este ca, atunci cand totul in jur este in mlastina dupa ploaie, dupa o ora si jumatate de lupta incepi sa te temi ca mitraliera se va bloca si nu vei putea trage.”
Un camarad i-a povestit lui Maestro ca o data, in tura sa, patru mitraliere s-au blocat si doar una a ramas in functiune. „Asa ca una tragea, iar ceilalti incarcau pe masura ce se goleau”, spune Maestro.
„O data s-a intamplat ca a plouat constant pana la pranz, apoi a nins, iar apoi a inghetat -10”. Aceeasi vreme, isi aminteste militarul, a fost si la Bahmut de Craciun, intre 6 si 7 ianuarie.
Maestro spune ca la ora 00:00 unul dintre comandanti i-a felicitat pe toti prin radio, iar ceilalti luptatori au inceput si ei sa se felicite prin radio, ca raspuns. Au fost colinde in acea zi.
„A fost o poveste similara si de Anul Nou, dupa care comandantul unitatii de mortiere a spus: ei bine, acum hai sa-i felicitam pe rusi”, isi aminteste militarul.
Maestro relateaza ca, dupa o tura de lupta non-stop, parea ca tot ce putea face este sa doarma. Dar, spune el, nu functioneaza: adrenalina nu dispare mult timp.
In astfel de momente, el ia acordeonul, pe care l-a adus la Bahmut la cererea comandantului, si incepe sa cante.
Exista un videoclip pe reteaua de socializare in care se poate vedea cum dimineata Maestro intra intr-o casa dupa tura sa, isi arunca casca, armura grea de corp si le spune baietilor: „Hai sa luam acordeonul!”.
Apoi, spune Maestro, nu vrea sa se culce si vrea sa faca ceva. Impreuna cu baietii face curatenie, se duce dupa apa. Daca nu cumva gateste – alti luptatori fac asta in afara transeelor.
„I-am spus imediat: Nu-mi place sa gatesc, nu stiu cum si nu voi gati. Si ei mi-au spus: bine, te-am inteles. Prin urmare, am facut curatenie, iar cand baietii au vrut sa-si relaxeze sufletul, le-am cantat cantece”.
Mai tarziu, povesteste Maestro, a inceput sa se deconecteze, iar dimineata, la ora sase, nu mai putea dormi si incepeau pregatirile pentru iesirea la lupta de a doua zi.
In zilele in care se odihneste, incearca, ca si ceilalti, sa nu se gandeasca la razboi.
„Dar se intampla ca deja a doua zi dupa curatenie sa incepem sa vorbim despre serviciu, despre razboi. Dar imediat ne oprim unul pe altul. Baietii spun: „Stai putin, de ce vorbim despre asta? Maine mergem acolo, totul este acolo si asa va fi”.
Biserica din padure
Acum Maestro este acasa, in vacanta. Le povesteste la telefon celor de la BBC despre viata din transee, iar fiica sa se joaca langa el.
„A fost un moment in care mi-am marturisit ca mi-e frica”, spune barbatul, apoi ii cere copilului sa ia jucariile si sa plece pentru o vreme in alta camera.
„Au incercat sa ne incercuiasca, eu ma aflam pe unul dintre flancuri si exista posibilitatea sa ne incerce si de pe celalalt flanc. Am pregatit tot ce era de pregatit si am inceput sa ma rog”, spune Maestro.
In acel moment, el si-a amintit instructiunile comandantului – poti fi speriat, dar nu te poti retrage. Ca urmare, atacul a fost respins.
„Ma rog adesea in transee”, recunoaste el. „Cred ca exista niste puteri superioare si ca nu totul in lume este atat de simplu. Si, ca sa fiu sincer, atunci a trebuit sa ma adresez cuiva”.
Odata, spune Maestro, i s-a intamplat o intamplare pe care nu si-o poate explica pe deplin. Era ora 3-4 dimineata, dormea de aproape o zi, cand, la vreo 20 de metri in padure, a vazut o biserica.
„Am inceput sa ma uit in jur. Am crezut ca poate dorm, dar m-am ciupit de cateva ori si mi-am dat seama ca nu dormeam.”
„M-am uitat la cupole, la usi, la ferestre. Am stat si am admirat. M-am gandit – ce inseamna asta?”
Iar mai tarziu, cand se afla in satul sau natal, in vacanta, si-a dat seama ca biserica pe care o visase semana cu cea care se afla langa casa sa. In timpul fiecarei slujbe, dupa cum s-a dovedit, preotul de acolo isi aminteste de toti militarii din sat.
Acum, Maestro se pregateste din nou, pentru a treia oara, sa mearga pe linia frontului, la Bahmut.
