Cel mai tanar fost premier din lume, finlandeza Sanna Marin, iese din politica si se alatura unui think tank al lui Tony Blair

externe

Fostul premier al Finlandei, Sanna Marin, care a pierdut la limita alegerile in aprilie si a demisionat de la conducerea partidului sau saptamana trecuta, intentioneaza sa paraseasca parlamentul si sa se alature Institutului pentru Schimbare Globala condus de fostul premier britanic Tony Blair, a declarat fostul premier joi, potrivit Reuters.

Pe baza noii ei pozitii, Marin cere in mod oficial permisiunea de a demisiona din parlament, a declarat partidul ei de centru-stanga.

„Simt ca aceasta misiune este de asa natura incat va aduce beneficii si intregii Finlande”, a spus Marin reporterilor.

Ea nu a exclus o participare la viitoarele alegeri sau un loc de munca importat in Europa, dar a spus ca nu are astfel de planuri in acest moment.

Marin a fost cel mai tanar prim-ministru din lume in 2019, cand a preluat mandatul, la varsta de 34 de ani, atragand atentia pe tot globul si ajutand la cresterea profilului Finlandei intr-o perioada tulbure.

Dupa ce a condus tara prin blocajele cauzate de COVID-19 si turbulentele economice care au urmat, a devenit un sustinator vocal al Ucrainei dupa invazia Rusiei si a condus cu succes Finlanda spre aderarea la NATO.

Ea a prezidat conferinta partidului sau pentru ultima data la 1 septembrie, inainte de a demisiona din functia de lider al partidului.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: