Celebra catedrala Sagrada Familia din Barcelona, aproape terminata. Cinci din sase turnuri sunt gata

Celebra catedrala Sagrada Familia din Barcelona aproape terminata. Cinci din sase turnuri sunt gata
Dupa o asteptare de peste 140 de ani, cinci turnuri centrale ale celebrei Sagrada Familia din Barcelona sunt in sfarsit terminate. Cand va fi terminat cel de-al saselea si ultimul turn central, in 2026, constructia bisericii, care a inceput in 1882, va fi in sfarsit finalizata, potrivit CNN.

Proiectul original al bisericii Sagrada Familia a fost facut de arhitectul Antonio Gaudi, care a decis ca structura monumentala va avea 18 turnuri uriase, in forma de fus, fiecare simbolizand o figura biblica diferita – cei 12 apostoli, cei patru evanghelisti, Fecioara Maria si Iisus.

Miercuri, ultima piesa sculpturala a fost amplasata pe turnul lui Matei Evanghelistul, potrivit unui comunicat de presa al Sagrada Familia. O zi mai tarziu, turnul lui Ioan Evanghelistul a fost incoronat cu figura unui vultur.

„Au fost terminate cele patru turnuri ale Evanghelistilor!” a anuntat conducerea bisericii.

O liturghie va avea loc la catedrala pe 12 noiembrie, cand vor fi iluminate cele patru turnuri ale evanghelistilor. Vor ramane luminate pana la Craciun, a spus biserica.

Acesta a adaugat ca turnurile lui Marcu si Luca au fost incoronate anul trecut cu un leu si, respectiv, cu o vulpe.

Cele patru turnuri evangheliste au o inaltime de 135 de metri.

La sfarsitul anului 2021, o stea uriasa, cu 12 colturi, a fost plasata deasupra turnului inalt de 138 de metri Fecioarei Maria pentru a marca finalizarea acestuia.

Turnul ramas, reprezentand pe Isus Hristos, va avea o inaltime de 172,5 metri si va fi terminat cu o cruce cu patru brate de 17 metri inaltime.

Structura monumentala este proiectata pentru a gazdui aproximativ 13.000 de persoane.

Cand Gaudi a murit in 1926, doar aproximativ 10-15% din proiect fusese construit, inclusiv un transept, o cripta si o parte din peretele absidal.

Constructia, deja lenta, a fost intrerupta la sfarsitul anilor 1930 de Razboiul Civil Spaniol, cand majoritatea modelelor lui Gaudi – al carui mormant se afla sub catedrala – au fost distruse.

Proiectele actuale se bazeaza pe materiale ramase de atunci si reconstruite, precum si pe adaptari reimaginate ale originalului.

In 1984, cladirea a fost desemnata in Patrimoniul Mondial UNESCO si a fost sfintita de Papa Benedict al XVI-lea pentru cult religios in 2010.

Constructia bisericii a fost efectuata ilegal timp de 137 de ani, pana in 2019, cand a fost eliberata in cele din urma autorizatia de construire de catre consiliul orasului Barcelona. Autoritatile au descoperit abia i 2016 „anomalia” ca nu i s-a acordat niciodata autorizatie de construire.

Cand va fi finalizata, Sagrada Familia va deveni cea mai inalta biserica din lume, depasind Ulm Minster din Germania.

Comentarii

Citește mai departe

La moscheea Martirilor Al Aqsa din centrul Gazei, a avut loc, sâmbătă, o înmormântare comună pentru șefului aripii militare a Hamas, soției sale și fiicei lor în vârstă de 19 ani, potrivit Sky News. Armata israeliană a confirmat anterior că Izz al-Din al-Haddad a fost ucis, vineri, într-un atac aerian asupra Gazei. Cei doi fii […]
Opt persoane au fost rănite, dintre care patru grav, sâmbătă, după ce o mașină a intrat în mulțime în centrul orașului Modena, din nordul Italiei, potrivit Reuters. Șoferul, un bărbat în vârstă de 30 de ani, de origine nord-africană dar născut în Bergamo, dar care lociește în zona Modena, a fost arestat. Conform primelor informații, […]
Consumul de carne roșie în Argentina, din punct de vedere istoric, unul dintre cei mai mari consumatori de carne de vită din lume, a ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimele două decenii, pe fondul măsurilor de austeritate economică impuse de președintele libertarian Javier Milei, potrivit AP. În aprilie 2026, consumul anual de carne […]
Autoritățile din Maldive au suspendat sâmbătă căutările cadavrelor celor patru scafandri italieni despre care se crede că se află adânc în interiorul unei peșteri subacvatice, după ce un scafandru militar a murit în timpul misiunii de recuperare, potrivit AP. Cei cinci scafandri italieni ar fi murit în timp ce explorau o peșteră la o adâncime […]
Peste 400 de hectare de viță-de-vie din comuna vrânceană Vîrteșcoiu au fost distruse de grindină. Viticultorii își calculează pierderile și spun că sistemul antigrindină, oprit din 2024, i-ar fi putut proteja. Autoritățile locale au finalizat centralizarea pagubelor și vor transmite raportul de calamitate către Ministerul Agriculturii, pentru eventuale despăgubiri. Oamenii spun că au investit deja […]