Chiar si Zegrean, apropiat de PNL, spune ca Iohannis nu-l poate desemna iar pe Citu: ”Presedintele ar trebui sa faca o propunere constructiva, nu distructiva, adica sa nu propuna pe cineva despre care stie ca nu are sanse”

politica

Fostul judecator al Curtii Constitutionale Augustin Zegrean a declarat, vineri, la Realitatea Plus, ca presedintele nu poate sa propuna imediat, ca premier, aceeasi persoana care a fost demisa prin motiune de cenzura, existand o decizie a Curtii in acest sens.

”Este o decizie a CCR care spune ca presedintele nu poate sa propuna imediat, ca premier, aceeasi persoana care a fost demisa prin motiune de cenzura. Din aceasta perspectiva, seful statului ar trebui sa faca o propunere serioasa, care sa aiba sanse sa treaca prin Parlament, ori in situatia asta nu cred ca Florin Citu mai poate sa treaca”, a afirmat Augustin Zegrean, citat de news.ro.

”Daca presedintele va face aceasta propunere inseamna ca pur si simplu ignora deciziile CCR”, a spus fostul presedinte al CCR, mentionand ca decizia, in cazul unei sesizari la CCR privind nominalizarea lui Citu, dureaza cel putin o luna.

”Presedintele ar trebui sa faca o propunere constructiva, nu distructiva, adica sa nu propuna pe cineva despre care stie ca nu are sanse. Tocmai aceasta ar trebui sa fie scopul consultarii presedintelui cu partidele, sa incerce sa afle care ar fi persoana care ar putea sa treaca de Parlament si sa formeze guvernul”, a aratat el.

Augustin Zegrean a vorbit si despre suspendarea presedintelui Klaus Iohannis.

”In situatia de acum, totul este la Parlament, are la dispozitie o masura daca presedintele refuza sa respecte sau sa aplice Constitutia (…) este vorba de suspendare iar noul presedintele interimar poate veni cu o propunere de premier care sa obtina votul in Parlament. (…) Presedintele nu este obligat sa-l propuna pe Citu, consultarile au doar rolul de a afla de la partide care sunt propunerile pentru postul de premier si de transare a crizei”, a mai afirmat Zegrean la Realitatea Plus.

Augustin Zegrean a fost sustinut de PNL pentru functia de presedinte al Consiliului Legislativ, insa majoritatea PSD de atunci l-a impus pe Florin Iordache.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: