Chiliman nici nu se gandeste la DEMISIE: „Nu exista niciun fel de dovezi”

news

Primarul sectorului 1, Andrei Chiliman, a declarat sambata ca „nu exista niciun fel de dovezi” in dosarul in care este cercetat.

„Nu a influentat nimeni nimic. Nu exista niciun fel de dovezi la dosarul respectiv. Mai mult nu va spun. Nu are nicio legatura dosarul pentru care am fost chemat acolo cu vreo spaga sau ceva. Nu exista nicaieri absolut niciun fel de dovada. Sa lasam justitia sa isi faca treaba”, a declarat Andrei Chiliman la iesirea de la Sectia 1 de Politie.

Intrebat daca se gandeste la o demisie, el a raspuns: „Raman sa fiu primar si o sa se ocupe colegii mei pe perioada asta. Nu exista demisie”.

Chestionat daca au ajuns bani si la PNL, el a spus: „Nu au existat bani”. El a adaugat ca se va prezenta la politie de doua ori pe saptamana, precizeaza Agerpres.

Andrei Chiliman a fost retinut joi de procurorii DNA din Ploiesti, fiind acuzat de constituire de grup infractional organizat si complicitate la trafic de influenta in forma continuata.

Magistratii de la Inalta Curte de Casatie si Justitie au respins, vineri noapte, cererea DNA de arestare preventiva a primarului sectorului 1, Andrei Chiliman, urmand ca acesta sa fie cercetat sub control judiciar pentru urmatoarele 60 de zile.

Aceeasi decizie a fost luata si in cazul lui Vlad Moisescu (fost trezorier al PNL), Ioana Costescu (consilier personal al primarului) si Ion Brad (consilier local), pusi sub acuzare in acelasi dosar.

Iti place aktual24.ro? Urmareste fluxul de stiri aktual24.ro si pe Facebook

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: