China a batut tot restul lumii la panouri fotovoltaice. Record in 2023, a depasit cu mult Statele Unite

pagina verde

China

Capacitatea de generare a energiei electrice solare a Chinei a crescut cu un uimitor 55,2% in 2023, potrivit datelor publicate saptamana trecuta de Agentia Nationala a Energiei. Este vorba de peste 216 gigawati (GW) de energie solara pe care China i-a construit in cursul anului, relateaza Interesting Engineering.

Atunci cand superputerea asiatica si-a stabilit obiectivele energetice in 2020, vizand atingerea unui nivel maxim al emisiilor pana in 2030 si neutralitatea emisiilor de carbon pana in 2060, cei mai multi au afirmat ca este o abordre ambitioasa. Pentru a sustine aceste obiective „ambitioase”, guvernul s-a angajat sa construiasca 1.200 GW de capacitati regenerabile pana in 2030.

China este acum pe cale sa atinga acest obiectiv cu un avans remarcabil de cinci ani fata de program. Cresterea monumentala a energiei solare este completata de o crestere cu 20,7% a capacitatii de generare a energiei eoliene, ceea ce demonstreaza angajamentul tarii fata de energia curata.

China a instalat in 2023 mai multe panouri solare decat a construit in total orice alta natiune. Cei 216,9 gigawati de energie solara pe care tara i-a adaugat au spulberat recordul anterior de 87,4 gigawati din 2022.

Aceasta realizare consolideaza pozitia Chinei ca o putere in domeniul energiei regenerabile si eclipseaza intregul parc solar din Statele Unite, a doua cea mai mare piata solara din lume, potrivit Bloomberg.

Luandu-si in serios statutul de principal poluator mondial, China a adaugat, de asemenea, 75,9 gigawati de energie eoliana, o alta realizare record.

Estimarile sugereaza ca, in 2023, China ar putea reprezenta 58% din instalatiile solare globale si un procent si mai impresionant de 60% din instalatiile eoliene globale, pozitionand China ca actor-cheie in combaterea schimbarilor climatice, dar si punand lumea pe drumul cel bun pentru a indeplini obiectivele stabilite la summitul privind clima COP28.

In ciuda progreselor remarcabile in domeniul energiei regenerabile, Bloomberg a scris ca China ramane dependenta de centralele electrice pe carbune.

Desi dau asigurari ca vor reduce consumul de carbune incepand cu 2025, oficialii sustin ca sunt necesare noi centrale pe carbune pentru a servi ca rezerva pentru productia intermitenta de energie solara si eoliana.

Cresterea rapida a instalatiilor solare si eoliene vine la pachet cu o serie de provocari pentru peisajul energetic din China. Concurenta acerba intre producatorii locali a dus preturile panourilor si turbinelor la minime record, ceea ce, la randul sau, a alimentat productia de energie regenerabila la niveluri record, depasind capacitatea retelei de distributie a tarii si ridicand ingrijorari cu privire la limitarile infrastructurii in anumite regiuni.

Unele zone pun in aplicare reglementari mai stricte privind noile proiecte pentru a aborda aceste probleme, subliniind necesitatea unor investitii continue in infrastructura de retea.

In ciuda acestor provocari, analistii Bloomberg se asteapta ca Beijingul sa isi mentina castigurile in domeniul energiei regenerabile, prognozand o crestere de sapte procente a instalatiilor solare si o crestere de 11% a noilor capacitati eoliene in anul urmator, un lucru imens pentru natiune si pentru efortul global de combatere a schimbarilor climatice.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: