China a trimis sambata doua avione de vanatoare catre Taiwan dupa ce SUA au anuntat ca trimit Taiwanului rachete in valoare de 1,1 miliarde dolari

externe

Doua avioane de vanatoare ale Chinei au trecut sambata linia mediana a Stramtorii Taiwan, care serveste in mod normal ca o bariera neoficiala intre cele doua parti, a anuntat Ministerul Apararii din Taiwan, citat de Reuters.

Acesta a precizat ca a detectat in total patru avioane si cinci nave chinezesti care opereaza in jurul Taiwanului.

China a efectuat exercitii in apropierea insulei pe care Beijingul o revendica ca teritoriu propriu de la inceputul lunii trecute.

Statele Unite au anuntat vineri o noua serie de vanzari de armament catre Taiwan, pentru 1,1 miliarde de dolari, in contextul tensiunilor la cel mai inalt nivel cu China care considera insula o parte din teritoriul ei.

Guvernul american a aprobat vanzarea catre Taipei a 60 de rachete Harpoon pentru 355 de milioane de dolari, 100 de rachete tactice Sidewinder (85,6 milioane de dolari) si un contract de mentenanta a sistemului de radare din Taiwan evaluat la 665 de milioane de dolari, a precizat departamentul de Stat intr-un comunicat.

Aceasta noua vanzare de arme vine la o luna dupa o vizita in Taiwan a presedintelui Camerei Reprezentantilor a SUA, Nancy Pelosi, care a provocat furia Beijingului. China a lansat apoi cele mai importante manevre militare din istoria sa in jurul insulei.

Aceste tranzactii „servesc interesele economice si securitatea nationala a Statelor Unite prin sprijinirea eforturilor (ale Taiwanului) de a-si moderniza fortele armate”, a subliniat diplomatia americana prin intermediul unui purtator de cuvant.

China a amenintat vineri Statele Unite cu „contra-masuri” daca nu renunta la noile vanzari de arme catre Taiwan pe care le-a anuntat, prin vocea purtatorului de cuvant a ambasadei sale de la Washington.

„China va lua contra-masuri legitime si necesare avand in vedere situatia”, a indicat purtatorul de cuvant, Liu Pengyu, intr-un comunicat.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: