„Chinezariile” cu care au fost dotati politistii pentru a sparge parbrize: „Nu sparg nimic, se rupe plasticul si pica metalul” – Video

news

Sindicatul Europol a prezentat, marti, imagini cu noile instrumente cu care au fost dotati politistii pentru a sparge parbrizele soferilor recalcitranti. Sindicalistii anunta ca acestea sunt niste „chinezarii” care nu au niciun efect.

„Dupa incidentul din Bucuresti, sefii s-au grabit sa ia ‘masuri’, in stilul caracteristic, si au dotat politistii cu dispozitive de spart geamuri. Ridicolul situatiei este reprezentat de faptul ca dupa numai cateva zile de la distribuirea ‘dispozitivelor’, adica un plastic ce avea incorporat o bucata de metal, acestea au fost retrase urgent.

Motivul este simplu, nu numai ca nu puteau sparge un geam cu aceasta ‘chinezarie’ dar dupa cateva lovituri in geam se rupea plasticul si pica metalul, dupa cum se poate vedea in material video de mai jos”, a anuntat Sindicatul Europol.

Pe 28 octombrie, politisti ai Brigazii Rutiere i-au solicitat soferului Serban Michelle Antonio sa opreasca, dupa ce incalcase mai multe reguli de circulatie. In timp ce incerca sa-si faca loc cu masina si sa scape, patru jandarmi incercau fara succes sa-i sparga geamul.

„Acesta nu s-a conformat indicatiilor politistului, in sprijin venind si o echipa de jandarmi din cadrul Directiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucuresti.

La solicitarea fortelor de ordine sa opreasca si sa coboare din autoturism, conducatorul auto a parasit zona, lovind doua autoturisme”, a transmis Brigada Rutiera a Capitalei.

La scurt timp, masina a fost gasita abandonata pe o strada din Sectorul 4, iar soferul a fost prins joi dimineata, dupa aproximativ 11 ore, in cartierul Rahova.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: