Ciolacu, bucuros ca s-a intalnit cu ambasadoarea „Rezist”. RTV nu sufla o vorba, ce spunea Metsola in 2018: „Multumesc, va auzim, de acolo de pe strada!”

politica

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, s-a pozat mandru, vineri, alaturi de Roberta Metsola, presedintele Parlamentului European. Metsola i-a sustinut puternic pe protestatarii „Rezist” in iarna anului cand Liviu Dragnea si Sorin Grindeanu au dat OUG 13.

„Ma bucur sa constat ca Presedinta Parlamentului European, doamna Roberta Metsola, recunoaste eforturile financiare si logistice uriase facute de Romania pentru a sprijini Ucraina si Republica Moldova.

Contam pe sprijinul sau pentru tara noastra in privinta aderarii la Schengen, doamna Metsola fiind unul dintre cei mai mari sustinatori ai Romaniei in acest sens.

Sunt sigur ca impreuna vom gasi cele mai bune si eficiente solutii pentru ca proiectul european sa isi probeze solidaritatea si justetea!”, a transmis Ciolacu pe Facebook.

Romania TV, post de propaganda al PSD care vede „rezisti” uneltind la tot pasul, a laudat vizita lui Ciolacu la Bruxelles.

„Este prima vizita oficiala a premierului Marcel Ciolacu la Bruxelles, dupa preluarea mandatului de sef al Executivului”, a transmis RTV.

Roberta Metsola a sustinut un discurs fabulos, in Parlamentul European, pe 7 februarie 2018, un timpul marilor proteste anti-PSD de la Bucuresti. „Pe frig si ninsoare, ei au arborat drapelul european deoarece cred in valorile Europei. UE nu trebuie sa ii uite”, spunea Metsola. Ea si-a incheiat discursul cu un mesaj in limba romana: „Va auzim!”.

Discursul integral al Robertei Metsola:

„Situatia din Romania ramane preocupanta. Am vazut incercari din partea Guvernului de a suprima magistratura, de a dilua si corupe legislatia si sa invoce majoritatea electorala ca o scuza de a face ce vrea. Stiu ca unii vor clama, vor spune ca Parlamentul European si CE nu trebuie sa interfereze, sau incearca sa arate ca exista o motivatie gresita. E doar o justificare pe care o folosesc politicienii fara scrupule care incearca sa scuze ce e de nescuzat.

Insa ei gresesc, UE nu poate sa inchida ochii si cu siguranta PPE nu o va face pentru ca romanii nu sunt cetateni de rangul doi, dimpotriva, ei merita o tara unde statul de drept e respectat, unde coruptia e combatuta, tribunalele protejate si legile nu sunt schimbate pentru a-i proteja pe politicienii la putere.

Romanii au fost pe aceasta cale de un an de zile si au iesit in strada iarna pe zapada, au fluturat steaguri europene pentru ca ei cred intr-o Europa care e nu e doar un bloc economic ci garantia unor valori comune si promisiuni impartasite. Si acum nu vorbim doar despre Romania, e vorba despre noi toti. Ceea ce se intampla la Bucuresti ii afecteaza si pe cei de la Paris. Suntem diferiti ca natiuni, dar suntem legati. Iar daca statul de drept e o problema intr-unul dintre state toate celelalte sunt afectate si iata de ce Comisia are dreptul sa actioneze de cate ori are loc o amenintare.

Eu m-am intalnit cu cativa dintre romanii care militeaza pe strazi, e vorba de pensionari, profesori, studenti, ei nu sunt politicieni, ei isi doresc o tara si o uniune unde toata lumea e tratata egal in fata legii, coruptia e eradicata si unde a castiga niste alegeri nu inseamna ca ai dreptul sa divizezi o tara asa cum vrei tu. Inchei prin a spune: Multumesc, va auzim, de acolo de pe strada!”.

Vezi aici video cu discursul Robertei Metsola.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: