Ciolacu ii cheama inapoi in tara pe romanii plecati: „Avem scheme de sprijin pentru cei care doresc sa se intoarca si sa isi deschida afaceri aici”

politica

Viitorul prim-ministru, Marcel Ciolacu, ii incurajeaza pe romanii plecati la munca in strainatate sa se intoarca in tara, el sustinand ca vor fi ajutati sa isi deschida afaceri.

Intr-o replica adresata unei romance care i-a reprosat ca „din cauza voastra sunt atatia romani printre straini”, Ciolacu a sustinut ca romanii au o multime de motive sa se intoarca acum acasa.

„Dn pacate, statul nu a facut aproape nimic pentru acesti oameni, i-a neglijat si uneori chiar i-a umilit. Dar, sa stiti ca lucrurile s-au mai schimbat.

Salariile nu mai sunt atat de mici in Romania cum erau acum cativa ani. Si vor mai creste in continuare. Iar acum, spre deosebire de anii trecuti, avem la dispozitie bani suficienti pentru a construi autostrazi, spitale, scoli sau gradinite.

In plus, avem scheme de sprijin pentru cei care doresc sa se intoarca si sa isi deschida afaceri aici. PSD pregateste in prezent mai multe masuri adresate in principal salariatilor romani cu venituri mici si medii, astfel incat acestia sa nu mai fie nevoiti sa plece din Romania”, a sustinut Ciolacu.

Presedintele PSD, Marcel Ciolacu, a tinut sa mentioneze din nou, luni, ca el este cel desemnat de PSD sa fie prim-ministru la rotatie.

„In acest moment, in interiorul PSD exista o decizie ca eu sa fiu desemnat pentru functia de premier (la rotatia premierilor – n.r.). Categoric ca inainte de rotatie o sa mai vin o data in fata colegilor si o sa hotaram din nou acest lucru. (…) Constitutional, presedintele Klaus Iohannis desemneaza prim-ministrul la propunerea unei majoritati. Exista aceasta majoritate. Nu am temeri ca domnul Nicolae Ciuca isi va da demisia atunci, este exclus. (…) Sunt total de acord cu domnul prim-ministru ca nu trebuie facuta rotatia in ziua de Inaltare. Dansul este militar, eu sunt copil de militar si cred ca trebuie respectata ziua de 25 mai la adevarata sa valoare”, a spus Ciolacu la Romania TV.

El a adaugat ca nu ii place sa ramana „intr-un cerc ingust si strict” in privinta datei rotatiei premierilor.

„Rotatia va avea loc, domnul prim-ministru isi va da demisia la timpul convenit de catre mine si domnia sa. Avem pasii si avem tot stabilit, cum se va intampla. Lucrurile vor fi mai usoare, mai simple si mai normale decat ne inchipuim acum. Ce este important este ca impreuna, membrii coalitiei, sa avem programul de guvernare finalizat pana atunci. Se pleaca de la actualul program de guvernare, unde fiecare dintre cei implicati o sa vrem sa venim cu lucruri noi, fiindca totusi societatea, mai ales in aceste vremuri, este intr-o anumita dinamica si exista si alte prioritati decat au fost acum un an si jumatate. O sa le discutam in interiorul coalitiei”, a mentionat Marcel Ciolacu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: