Ciolacu isi bate joc de indemnul lui Iohannis ca romanii sa se spele pe maini: „Relanseaza industria sapunurilor”

politica

Presedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a publicat pe site-ul Digi24 un articol in care ia in deradere indemnul lui Klaus Iohannis ca romanii sa se spele pe maini.

Intr-un text pe care cel mai probabil i l-a scris altcineva, avand in vedere ca nu are greseli gramaticale, Ciolacu a gasit de cuviinta sa isi bata joc de indemnul repetat al presedintelui Iohannis ca romanii sa se spele pe maini, pentru a evita contaminarea cu coronavirusul.

„Cat despre presedintele Iohannis, nu-i putem dori decat un rest de mandat in somaj tehnic. De cate ori il vad la Cotroceni citind de pe prompter, cu tonul sau robotizat ‘spalati-va pe maini’ ma gandesc fara sa vreau ca singura masura de relansare economica reusita a presedintelui este – involuntar, desigur – pentru industria sapunurilor. Desi, la felul cum se poarta fata de romani, Iohannis ne arata ca stie sa se spele pe maini ca Pilat din Pont”, se afirma in textul semnat de Ciolacu pe Digi24.

In acelasi text, Ciolacu ameninta din nou cu motiunea de cenzura.

„Iohannis si Orban se poarta tot mai des ca niste democrati asimptomatici.

Nu se mai consulta cu nimeni, nici gand sa-si asculte cetatenii, nu se mai jeneaza sa sustina abuzuri grosolane. Pentru ei, pandemia este anotimpul perfect in care isi pot masca afacerile de partid fara sa le pese de principii precum transparenta, consultare publica, responsabilitate civica.

Iar PNL, partidul care ar trebuie sa fie, in esenta sa, aparatorul drepturilor si libertatilor civile, a devenit un fel de Tiranosaurus Lex, capabil sa joace fara sa cracneasca rolul stalinist al COVIDiotului util: in numele pandemiei, voteaza orice aberatie i se transmite de la Cotroceni sau Victoria, chit ca asta inseamna negarea principiilor si valorilor liberalismului.

Prin ceea ce fac de cinci luni incoace, Iohannis si Partidul Sau demonstreaza ca au vrut sa bage chiar democratia in carantina. Le-a placut atat de mult sa guverneze cu ordonante militare in starea de urgenta incat, ulterior, au realizat cat de tare ii incurca drepturile civile. Transpus in termenii sanitari ai momentului, puterea liberala a fost infectata cu virusul autoritarismului si refuza orice tratament.

In asemenea situatie, singurul vaccin eficient in democratie este motiunea de cenzura, prin care sa-l trimitem in izolare la domiciliu pe marele pacient al politicii romanesti”, a mai scris Ciolacu.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: