Ciolacu o da la intors in scandalul platilor cash, da vina pe Finante si ANAF: „Va dati seama ca nu am stat noaptea eu sa gandesc masuri”

politica

Marcel Ciolacu

Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni, dupa o sedinta a condicerii PSD, ca propunerea de plafonare a platilor cash a venit de la Ministerul Finantelor, care este  condus de un PNL-ist, mentionand ca sunt lucruri care „trebuie indreptate”. 

”Nu este vorba de renuntare, este vorba sa nu fie lumea afectata. Nu stiu daca modificarea plafoanelor este cea mai buna solutie. Este o problema la micii intrreprinzatori, si acolo, cu platile cash, sa nu se faca cozi interminabile la banca, cred ca nimeni nu isi doreste acest lucru. De asta vreau sa stau de vorba si cu IMM-urile. Si cred ca pe grupe de produse, electrocasnice, lucruri necesare in gospodarie, sa nu ingreunam viata oamenilor”, a declarat Ciolacu in fata sediului PSD.

Ciolacu a tinut sa adauge ca ”aceste masuri au fost propuse de o echipa tehnica de la ANAF”.

”Mi s-ar fi parut jenant ca eu, prim-ministru, sa ies si sa critic propunerile unor experti ANAF, nu a fost o propunere politica. Mai mult, ministrul de Finante a venit si, cum e si normal, avem cea mai mare evaziune fiscala din Europa, vorbim despre ea dar nu vrem sa luam nicio masura. Ministrul de Finante a venit si a spus ca echipa tehnica de la ANAF a venit cu aceste propuneri. In acel moment, in coalitie, nu am auzit nicio voce (care sa critice limitarea platilor cash – n.red.)”, a mai aratat Ciolacu.

”Stiu ca s-a creat o emotie foarte mare, repet, nu am fost niciodata genul de om care sa lase functionarii in fata sau restul echipei in fata si sa o gasesc vinovata de aceste masuri, va dati seama ca nu am stat noaptea eu sa gandesc masuri de combatere a evaziunii cum nu este normal. Nu trebuie sa le stie primul ministru pe toate si cum se da un comunicat oficial de la minister”, a pretins Marcel Ciolacu.

”Trebuie sa ne hotaram ce vrem sa facem cu Romania si in ce directie. Daca vreti ca nimeni sa nu ia nicio masura si toate lucrurile, dar sa vorbim in continuare de cea mai mare evaziune din Europa…Cu alte cuvinte, sunt lucruri indreptatite care au aparut in spatiul public si trebuie gandite si analizate, dar prioritatea mea in primul si in primul rand este combaterea evaziunii fiscale. Vom vedea dupa discutia cu bancile”, a mai spus Ciolacu.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: