Ciolacu s-a intalnit cu transportatorii protestatari, nu s-a ajuns la niciun acord: „Protestele vor continua”

news

Marcel Ciolacu, promisiuni, salariu mediu bruta, 2000 de euro

Premierul Marcel Ciolacu a avut vineri, la Palatul Victoria, consultari cu reprezentantii transportatorilor si fermierilor, in care au fost analizate problemele semnalate de reprezentantii celor doua sectoare de activitate, solutiile legale in acord cu normele la nivel european, precum si modalitatea de aprobare a acestora.

Transportatorii si agricultorii care au participat la discutiile cu seful Executivului au anuntat, la finalul intalnirii, ca li s-a promis ca vor exista grupuri de lucru are vor analiza cele 40 de revendicari, dar protestul va continua, decizia de a ramane in strada fiind a fiecaruia dintre participanti.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, a fost stabilit un calendar strans de intalniri punctuale cu ministerele si institutiile cu atributii in solutionarea unora dintre aspectele discutate in cadrul intalnirii.

„V-am invitat la discutii pentru ca doar prin dialog si stand impreuna la aceeasi masa vom gasi rezolvare la problemele pe care le-ati ridicat. Si noi, la Guvern, si dumneavoastra, ne dorim ca lucrurile sa mearga cat mai eficient. Din partea Guvernului avem toata deschiderea sa gasim solutiile potrivite, corecte si aplicabile. Pentru asta, dupa ce am centralizat doleantele, trebuie sa gasim solutiile, in grupuri de lucru din care sa faca parte toti cei care cunosc in detaliu fiecare nemultumire semnalata”, a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat in comunicat.

Astfel, luni, 15 ianuarie, se va reuni primul grup de lucru pe problematica agriculturii, la care vor participa si reprezentantii ministerelor cu atributii in domeniu, marti, 16 ianuarie, va avea loc o intalnire pe problematica transporturilor, de asemenea, cu participarea reprezentantilor ministerelor cu atributii in domeniu, iar miercuri, 17 ianuarie, va avea loc grupul de lucru pe problematica asigurarilor de raspundere civila auto.

„Dialogul va continua pe marginea solutiilor care ar putea implica modificari legislative, astfel incat sa fie pregatite, agreate si avizate proiectele de acte normative intr-un timp cat mai scurt”, conform comunicatului.

Din partea Guvernului, alaturi de premierul Marcel Ciolacu, la intalnire au participat vicepremierul Marian Neacsu, seful Cancelariei Prim-Ministrului, Alexandru-Mihai Ghigiu, si reprezentanti ai Cancelariei Prim-Ministrului.

De asemenea, la consultari au participat prefectul Municipiului Bucuresti, Rares Hopinca, si reprezentanti ai Prefecturii Capitalei.

La dialog, din partea transportatorilor si fermierilor au participat: Serbanescu Constantin, Cercel Ionut-Lucian, Calota Georgian, Medan Mircea-Marcel, Stemate Ionel-Cristian, Andrus Danut, Oltean Denisa Daniela, Dolete Mihai, Dogarescu Constantin, Dumitrache Benone, Petrea Dumitru Alexandru, Dinu Vasile Viorel.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: