Citu anunta ca oamenii afectati de inundatii vor primi bani: „Toate resursele vor fi puse la dispozitie pentru a rezolva cat mai repede”

news

Premierul Florin Citu a declarat, duminica, dupa intalnirea cu primarii din comunele din judetul Alba cele mai afectate de inundatii, ca oamenii ale caror gospodarii au fost inundate vor primi sume fixe de bani pentru reconstructie.

„Am creat cadrul legal acum o luna si ceva, prin care putem sa dam ajutoare fara a mai fi nevoie de o sedinta de Guvern, ceea ce inseamna ca dupa ce primim raportul de evaluare, oamenii vor putea sa primeasca sustinere financiara, materiale, tot ceea ce este nevoie. Sunt sume fixe, dar daca este nevoie, se poate suplimenta. In acest moment, trebuie sa ne asiguram ca oamenii pot sa-si recupereze si sa-si repuna gospodariile cat mai repede in situatia initiala”, a spus Citu, citat de Agerpres.

El a adaugat ca faptul ca nu au existat victime este un lucru bun, iar oamenii s-au avertizat intre ei despre pericolul inundatiilor.

„Acum urmeaza partea mai grea, pe termen scurt, sa refacem tot ce s-a stricat. In primul rand incepem cu gospodariile oamenilor, acolo unde este nevoie, am discutat deja daca este nevoie de apa, vom aduce containere de 1.000 de litri de apa ca sa fie apa potabila in zona, daca este nevoie de locuinte, saltele, utilaje, de Armata, am vorbit cu domnul general (Nicolae Ciuca, ministrul Apararii, n.r.) pentru personal, dar si de utilaj greu pentru a ajuta. Toate resursele vor fi puse la dispozitie pentru a rezolva cat mai repede. In primul rand gospodariile cetatenilor sa poata sa-si revina cat de curand la normal, apoi vom incepe si cu arterele principale”, a mai spus Citu.

Prim-ministrul a precizat ca i-a asigurat pe primarii din Ocolis, Rosia Montana, Campeni si Abrud de toata sustinerea din partea Guvernului.

Premierul Florin Citu a efectuat, duminica, o vizita in localitatea Ocolis din judetul Alba, impreuna cu ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, si ministrul Apararii Nationale, Nicolae Ciuca.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: