Citu, prins iar cu mata-n sac: „Era o alta persoana”. Neaga ca noul consilier a fost implicat in agresarea unei jurnaliste, insa chiar acesta a recunoscut ca a fost implicat intr-un incident cu jurnalista

politica

Prim-ministrul Florin Citu a negat, luni, ca noul sau consilier, Horia Scarlat, a fost implicat in agresiunea comisa asupra unei jurnaliste la congresul PNL: „Eu am informatii ca era o alta persoana”. Insa chiar Scarlat a recunocut, zilele trecute, ca a fost implicat intr-un incident cu jurnalista Pro TV.

„Am intrebat si eu imediat dupa aceea daca a fost domnia sa. Domnia sa spune ca nu a fost el cel care a fost implicat in acel incident. Eu mi-am cerut scuze doamnei reporter, inainte de a fi avut aceasta situatie. Ar trebui sa existe o ancheta. Daca ancheta arata ca este domnia sa, de fapt eu am informatii ca era o alta persoana, bineinteles ca va fi imediat demis. (…) Are experienta in administratie publica si va fi folosit in aceasta directie”, a declarat Florin Citu, intr-o conferinta de presa, intrebat fiind ce il recomanda pe Horia Scarlat sa fie numit consilieri de stat in Cancelaria premierului, fiind acuzat ca a acuzat un reporter la Congresul PNL.

Dupa ce i s-a adus aminte ca exista filmari, Citu a declarat: „Am inteles. Inteleg ca nu era domnia sa. Daca se dovedeste ca este, atunci va fi demis imediat”.

Pe 1 octombrie, Florin Citu l-a numit pe Horia Scarlat in functia de consilier de stat in cadrul Cancelariei prim-ministrului.  Acesta era director la Directia Contencios Registratura si Logistica in Politia Locala Bucuresti.

Horia Scarlat a negat acuzatiile jurnalistei, acuzand-o ca minte.

„Astazi este despre jurnalismul modern si ‘jurnalista’ asa zis ‘agresata’. Ignorand jignirile acesteia si ‘bunul simt’, nu pot sa spun decat atat: este mincinoasa. Nu a dat nimeni cu telefonul ei de pamant asa cum a afirmat intr-o postare (Facebook, a IG.) citez : ‘mi-a luat telefonul, l-a dat de pamant si m-a facut sa ma invart pe calcaie.’ afirmatie pe care o consider manipulatorie si mincinoasa.

Probabil in lipsa acestei minciuni jalnice nu ar mai fi atras atentia si altor colegi de presa cu asa ‘stire senzationala’, de la congresul PNL, completata bineinteles de comentariile adversarilor politici.

Doamna in cauza doar a fost rugata sa nu mai filmeze intr-o zona in care nu avea voie sa patrunda, (zona cabinelor de vot), a fost rugata sa paraseasca zona respectiva, fara jigniri sau altele de acest gen, despre ‘agresiune’ nici vorba, restul se vede in filmari”, a sustinut Scarlat pe Facebook..

Jurnalista Iulia Garbacea (Pro TV) a acuzat ca a fost agresata de un sustinator a lui Florin Citu la congresul PNL. Ea a afirmat ca ministrul de Interne, Lucian Bode, era in preajma incidentului insa s-a facut ca nu vede.

Jurnalista filma un conflict intre oamenii lui Citu si o sustinatoare a lui Orban in preajma cabinelor de vot.

„Pentru ca suntem in era pitiponcilor, a oamenilor fara creier si valori, a barbatilor care lovesc femei pt ca pot, va prezint specimenul de PNL.

Este un domn din echipa castigatoare deranjat teribil ca filmam intr-o zona in care isi dorea sa nu fie ochi de jurnalist. M-a prins de mana, mi-a luat telefonul, l-a dat de pamant si m-a facut sa ma invart pe calcaie. Nu asta m-a deranjat. Nu e o surpriza pentru nimeni ca traim printre astfel de oameni.

M-a surprins insa ca Robert SIGHIARTAU, sg (secretar general) la pnl si responsabil cu organizarea, a intors spatele si a plecat, la fel cum a facut si ministrul de interne, Lucian Bode si europarlamentarul Dan Motreanu. Un mare multumesc. Hai PSD in viitoarele alegeri!”, a scris Garbacea pe Facebook, prezentand si imagini de la acest incident.

Ministrul de Interne, Lucian Bode, a delcarat marti, la Parlament, ca politia s-a sesizat in legatura cu evenimentele de la Congresul PNL si ca va lua masuri impotriva delegatilor partidului care au bruscat jurnalistii. Bode si-a cerut scuze in numele acestora.

„Vreau sa imi cer scuze fata dumneavoastra pentru comportamentul iresponsabil pe care l-au avut colegi de ai mei din PNL fata de doua colege ale dumneavoastra. In consecinta, Politia Capitalei a luat legatura si declansam o ancheta si cei vinovati vor plati”, a declarat Bode.

Ministrul a precizat ca politia a primit 17 sesizari in legatura cu Congresul PNL.

„Imi pare rau ca unii colegi au confundat Congresul PNL cu un loc in care nu trebuie sa te manifesti asa cum s-au manifestat. Daca se va dovedi ca sunt vinovati, vor plati. Politia Romana a primit 17 sesizari la 112 si a facut investigatii in legatura cu respectarea masurilor anti-COVID si a dat amenzi”, a spus minstrul de Interne.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: