Ciuca anunta cat are PNL in sondaje: „Ne-am stabilizat. De ce sa ne fie teama? De trei ani suntem la guvernare!”

politica

Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, a declarat luni in sedinta BPN al PNL ca partidul „s-a stabilizat” in sondaje la aproximativ 21%, au declarat surse din PNL.

„S-au luat in analiza mai multe sondaje. Avem o perioada in care ne-am stabilizat intre 20-21%. Ultimul sondaj, independent, ne arata ca nu stam rau, tot acolo suntem. PNL e la 21,5% din total alegatori. Dar nu imi place sa vorbesc despre asta pentru ca e o poza de moment. Trendurile pentru PNL sunt in crestere.

S-a discutat despre aliante, coalitii. In momentul de fata suntem la guvernare, principala noastra preocupare. Impreuna cu presedintii de filiale, conducerea executiva, va trebui sa ne stabilim directia pentru 2024. Am lasat deschise toate ipotezele pe care putem lucra. In ultimul interviu dat am spus: PNL are capacitatea si forta sa mearga singur in alegeri.

De ce sa ne fie teama? De trei ani suntem la guvernare! Sunt lucruri pe care le-am facut bine si altele mai putin bine. Dar, fratilor, sa vorbim de ce am facut bine. 2000 de santiere deschise prin implicarea PNL.

Am inchis 2022 cu crestere economica 4,7%. 49 miliarde euro valoare nominala peste estimare. Si azi traim din banii pe care am reusit sa ii atragem din 2022! Cea mai mare absorbtie de fonduri europene. Din asta traim, de ce sa ne fie rusine, de ce sa ne fie rusine sa vorbim cu oamenii? Trebuie partidul mobilizat. Mobilizarea trebuie sa plece de la fiecare dintre noi. Trebuie sa vedem care ne sunt obiectivele, directiile a ce vrem sa facem. Nu neaparat anul viitor, dar dupa 2024.

PNL nu intra intr-o alianta impotriva cuiva. Daca e sa facem un construct politic se face printr-un proiect de tara bine consolidat, agreat, cum ne dorim. Altfel nu avem ce sa discutam. Avem si forta, si determinarea sa mergem pe linia noastra politica”, a spus Ciuca, citat de surse din PNL.

Institutul Avangarde a dat publicitatii, miercuri, saptaman trecuta, un nou sondaj de opinie in care PNL are 21%.

Sondajul este facut prin metoda CATI pe un esantion de 994 de subiecti in perioada 20 septembrie- 28 septembrie.

Sondajul mai arata ca PSD ar fi votat de 31% dintre respondenti, iar AUR ar avea 19%.

USR ar fi votat de 13% , iar UDMR de 5%.

Avangarde este condus de Marius Pieleanu, un sociolog foarte apropiat de conducerea PSD.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: