Ciuca: „Daca va fi nevoie, PNL va avea propriul candidat la Primaria Capitalei. Electoratul nostru nu-l sustine pe Piedone”

politica

Bucuresti, siguranta, Rares Bogdan, hoti, Paris, Londra, politicieni, hotie, PSD, PNL

Presedintele PNL, Nicolae Ciuca, a afirmat, joi seara, ca, in eventualitatea retragerii lui Catalin Cirstoiu din cursa pentru Primaria Capitalei si daca nu se va gasi un alt candidat comun cu PSD, atunci liberalii vor avea propriul candidat.

Intrebat la Digi 24 in legatura cu faptul ca electoratul PSD ar fi de acord cu sustinerea candidaturii lui Cristian Popescu Piedone, Nicolae Ciuca a replicat: „electoratul nostru nu este”.

De asemenea, liderului PNL i-a fost adresata si intrebarea ce va face PNL daca se va retrage sau va fi retras Catalin Cirstoiu. „Avem planul B, avem planul C, cat de mult as dori eu acuma sa devoalez un plan, nu o fac. Dar, daca va fi nevoie, Partidul National Liberal, intr-o situatie de extrema urgenta, ca sa folosesc aceasta sintagma, va avea propriul candidat. Nu este o problema. Avem resursa umana sa identificam acel candidat care va candida din partea Partidului National Liberal, repet, in extrema urgenta”, a raspuns Nicolae Ciuca.

El a mai spus ca daca se va identifica un alt candidat comun din afara celor doua partide – PSD si PNL, e posibil sa fie luata o decizie in acest sens.

Liderul liberal a fost intrebat si despre faptul ca PSD ar avea acum doua variante pentru candidatura la Primaria Capitalei – Cristian Popescu Piedone sau Robert Negoita, iar Nicolae Ciuca a raspuns ca PNL va desemna un candidat numai dupa o analiza in Biroul Politic National al partidului.

Totodata, Ciuca a subliniat ca liberalii nu-l sprijina pe Nicusor Dan pentru Primaria Capitalei deoarece PNL este intr-o alianta electorala si „ar fi absolut de neinteles” o astfel de optiune, atat timp cat actualul primar al Bucurestiului nu vrea sa fie membru al PNL.

„De ce nu este Nicusor Dan? Pentru ca Partidul National Liberal, atat timp cat este intr-o coalitie de guvernare, a reusit sa determine o alianta electorala pentru europarlamentare si pentru o mica parte din filialele din judetele unde avem aliante electorale locale, ar fi absolut de neinteles, atat timp cat Nicusor Dan nu vrea sa fie membru al Partidului National Liberal, sa avem aceasta alunecare catre relevanta candidaturii sale pentru Primaria Municipiului Bucuresti”, a mai explicat liderul PNL, citat de Agerpres.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: