Ciuca ii linisteste pe PSD-isti: „Suntem pregatiti sa guvernam in continuare in aceasta coalitie. Avem datoria ca impreuna sa gasim solutii”

politica

Presedintele PNL Nicolae Ciuca reafirma dorinta partidului pe care il conduce de a continua guvernarea alaturi de PSD, el subliniind ca actuala coalitie si-a demonstrat performantele in lunile in care s-a aflat la guvernare. „Nu stiu ce alt guvern s-a confruntat cu toate aceste probleme si nu stiu ce alt guvern ar fi reusit sa gaseasca solutiile pe care le-am gasit. Cu certitudine, singuri probabil ca nu reuseam sa le gasim”, afirma liderul liberal.

„Si, mai ales, un lider adevarat nu da inapoi de la guvernare. Guvernarea este o asumare responsabila si, asa cum am spus de fiecare data, indiferent de activitatea la care am participat, astazi suntem la guvernare intr-o coalitie, o coalitie a trei partide din care doua partide puternice, unul de dreapta, PNL, unul de stanga, PSD, si avem datoria ca impreuna sa gasim solutii, avem datoria ca impreuna, chiar in conditiile in care avem dispute pe subiecte care ne plac sau nu ne plac, dar ele fac parte din actul de guvernare si din promovarea politicilor fiecaruia dintre partidele noastre, dar asta este o tema care trebuie sa ramana acolo, la nivelul dezbaterilor si la nivelul confruntarii de idei si de principii. In realitate, coalitia inseamna guvernare, inseamna decizii asumate si responsabile.

Am spus tuturor ca aceasta coalitie a celor doua partide mari din Romania este asumata si este un demers care mentine stabilitatea politica, mentine stabilitatea economica, mentine stabilitatea sociala. A demonstrat-o in aceste noua luni de zile in care foarte realist trebuie sa spunem: nu stiu ce alt guvern s-a confruntat cu toate aceste probleme si nu stiu ce alt guvern ar fi reusit sa gaseasca solutiile pe care le-am gasit. Cu certitudine, singuri probabil ca nu reuseam sa le gasim”, le-a spus Nicolae Ciuca tinerilor din PNL la Scoala de vara care se desfasoara sambata, in statiunea Venus.

El subliniaza ca PNL este pregatit sa continue guvernarea alaturi de PSD.

„Dar, privind, in viitor, va pot spune ca de aci inainte suntem pregatiti sa guvernam in continuare in aceasta coalitie pentru ca avem nevoie de tot ceea ce poate sa reprezinte relevant pentru o tara o stabilitate politica pentru o guvernare responsabila”, a adaugat Ciuca.

El le-a mai spus tinerilor PNL ca un lider adevarat trebuie „sa protejeze libertatea si sa caute dreptatea”; sa ii asculte pe oameni, sa ramana ancorat in realitate dar si sa apere libertatea de exprimare.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre:

Comentarii: