Ciuca, intalnire cu Maia Sandu la Chisinau: „Republica Moldova se bucura de un capital de simpatie fara precedent la nivel european si international”

politica

Premierul Nicolae Ciuca, aflat joi la Chisinau, a declarat ca Republica Moldova se bucura de un capital de simpatie fara precedent la nivel european si international.

„Republica Moldova se bucura de un capital de simpatie fara precedent la nivel european si international. Acesta trebuie sa fie in continuare fructificat pentru a construi o Republica Moldova mai sigura, mai prospera si mai europeana. Trebuie de asemenea valorificat pentru a transforma Republica Moldova intr-un stat furnizor de stabilitate in regiune, in interesul cetatenilor sai si, deopotriva, al Uniunii Europene”, a afirmat premierul, intr-o conferinta de presa comuna sustinuta alaturi de prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean.

Seful Executivului de la Bucuresti si-a exprimat increderea in „vointa politica” a Guvernului de la Chisinau si in capacitatea acestuia de a gasi „solutii durabile si echilibrate”, care sa reaseze pe temelii concrete sistemul de justitie, in beneficiul cetatenilor Republicii Moldova.

„Am vazut chiar zilele trecute cat de dificil este sa faci reforma, spre exemplu, in domeniul justitiei si putem sa observam ca obstacolele acestea nu sunt deloc usor de trecut, dar important este ca ele nu stau nici in fata doamnei presedinte, nici in fata dumneavoastra si mergeti mai departe cu aceste masuri, asa cum se asteapta cetatenii Republicii Moldova de la dumneavoastra. Ca atare, dati-mi voie sa salut curajul si determinarea autoritatilor pentru a avansa pe acest palier”, a spus el.

Nicolae Ciuca a multumit autoritatilor de la Chisinau pentru promulgarea legii de recunoastere a limbii romane ca limba oficiala.

„Masurile dumneavoastra curajoase care vizeaza restabilirea adevarului istoric si stiintific, precum si repararea unor nedreptati din perioada sovietica reconfirma comunitatea de limba, istorie si cultura dintre Romania si Republica Moldova, precum si profunzimea legaturilor noastre spirituale”, a adaugat premierul.

Premierul roman a declarat ca agenda vizitei de la Chisinau include proiecte „pentru un trai mai bun” al cetatenilor si pentru relatii „mai stranse” intre cele doua maluri ale Prutului. El a mentionat in acest sens: renovarea, dar si constructia de noi poduri peste raul Prut, deschiderea de noi puncte de trecere a frontierei, implementarea proiectului legat de controlul coordonat la granita, formarea de personal si dezvoltarea infrastructurii energetice dintre cele doua state.

„Prin toate aceste proiecte nu urmarim altceva decat sa facilitam procesul de aderare si de conectare al Republicii Moldova cu spatiul european. Am abordat, totodata, aspecte legate de prezenta investitorilor romani in economia Republicii Moldova. In context, am subliniat importanta unui climat de afaceri conform cu standardele europene, conditie esentiala pentru extinderea investitiilor. Romania va continua sa sustina dezvoltarea capitalului uman al Republicii Moldova prin acordarea de burse de studii in universitatile romanesti pentru toate programele de studii si la toate nivelurile educationale”, a spus Ciuca.

Nicolae Ciuca a evidentiat sprijinul Romaniei pentru accelerarea procesului de integrare a Republicii Moldova in Uniunea Europeana, prin asistenta financiara nerambursabila, precum si furnizarea de energie electrica, alocarile de pacura si alte produse energetice sau valorificarea gazoductului Iasi-Ungheni-Chisinau.

„Aveti, domnule prim-ministru, un obiectiv clar pe termen scurt, cel al indeplinirii recomandarilor Comisiei Europene si inceperii negocierilor de aderare si vom acorda intreg sprijinul nostru si vom folosi toata experienta noastra pentru a o impartasi cu dumneavoastra. Stim ca nu este un drum usor, dar este un efort necesar si benefic si pentru care va sustinem cu cu tarie. Toti cei care, poate, se indoiesc de justetea acestui drum nu au decat sa se uite la exemplul Romaniei, la cat de mult si profund a evoluat Romania in contextul integrarii in Uniunea Europeana. Toti indicatorii socio-economici probeaza acest lucru”, a precizat premierul roman.

Nicolae Ciuca a reamintit ca Romania a propus recent la nivel european crearea unui regim de sanctiuni pentru contracararea „actiunilor de destabilizare” a Republicii Moldova.

„Razboiul din Ucraina, implicatiile lui majore asupra Republicii Moldova, precum si actiunile tot mai agresive de destabilizare, sustinute de Rusia si de interesele locale ostile, toate acestea reclama o coordonare stransa si constanta intre tarile noastre”, a spus Ciuca.

Urmareste-ne si pe:

Mai mult despre: ,

Comentarii: