Clotilde Armand, razboi total contra cluburilor din Herastrau: „Au cotropit parcul”. Doua cluburi platesc mii de euro chirie firmei sefului ANPC, Horia Constantinescu

politica

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a dezvaluit marti ca doua dintre cluburile cele mai galagioase din Parcul Herastrau platesc chirii consistente unei firme care a patronata chiar de seful ANPC, Horia Constantinescu (PSD). „Astept replica de la Marcel Ciolacu”, subliniaza primarul.

„Am vazut ca s-au starnit multe reactii dupa ce am suspendat activitatea in cazul a noua terase si baruri din Herastrau si de pe Calea Victoriei, care dadeau muzica la maxim in week-end-uri. Am mai vazut si ca unul dintre administratori a spus unor jurnalisti, care-l filmau cu camera ascunsa, ca muta clubul pe o firma noua. Adevarul este ca legea este facuta in favoarea acestor patroni, care se gandesc doar la profit si la bani. Ca stiu sa fenteze legea, ca au pregatite din timp firme care sa preia imediat afacerea si care ignora binele comunitatii locale.

Au cotropit Herastraul in timpul administratiilor PSD si PNL, au cumparat sau concesionat pe nimic malul si pontoanele lacului, si l-au transformat intr-un loc in care scandalurile si fitele sunt la ele acasa.

Nimeni nu i-a deranjat niciodata, pentru ca au o reala protectie la nivel politic. Am spus-o si anul trecut, o spun si acum, cu exemple concrete.

It Cucina si Kayo sunt doua dintre cluburile pentru care am avut nenumarate reclamatii, dar institutiile statului nu le-au controlat, ca si cum nu ar exista. Exista o explicatie, pe care ne-ar putea-o oferi chiar domnul premier Marcel Ciolacu. Ambele cluburi platesc o chirie frumoasa, mii de euro/ luna, catre firma fondata de unul dintre oamenii de baza ai PSD, Horia Constantinescu. Vorbim de presedintele ANPC, chiar cel care ar trebui sa controleze aceste cluburi.

Societatea Rodrag Trade Co SRL a fost infiintata de Horia Constantinescu, si l-a avut asociat, la un moment dat, pe finul lui, Andrei Nastase, fiul fostului premier Adrian Nastase. In februarie 2006, Rodrag Trade Co SRL a cumparat la un pret modest, de la administratia PSD a Sectorului 1, spatiul in care isi desfasoara activitatea in prezent It Cucina si l-a extins (S+P+ Terasa), in 2010, in baza unei autorizatii date lejer de administratia locala. In cazul locatiei clubului Kayo, situatia s-a rezolvat mai usor, Rodrag Trade Co SRL a concesionat imobilul cu structura de ponton de la ALPAB, , in aprilie 2014, in timpul fostului primar al Capitalei, Sorin Oprescu.

Treptat, Rodrag Trade Co SRL a fost transferata unui offshore din Panama, si-a mutat sediul din strada Nordului in Dana 13 din Portul Constanta, iar administrator este sotia lui Horia Constantinescu. Cate controale credeti ca a facut Horia Constantinescu la It Cucina si Kayo? Astept replica de la Marcel Ciolacu.

Va asigur de un lucru, nu ne vom opri aici!”, a transmis marti Clotilde Armand.

Citeste si: Clotilde Armand anunta ca a inchis mai multe cluburi de fite din Herastrau: „Vremurile in care faceau ce vor in spatiul public au trecut, acum respectam legea la litera”

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, a anuntat luni ca a suspendat activitatea mai multor cluburi si terase galagioase din Parcul Herastrau si de pe Calea Victoriei.

„Am emis saptamana trecuta un numar de noua dispozitii de suspendare a activitatii pentru noua terase si restaurante din Parcul Herastrau si de pe Calea Victoriei: Nuba, IT Cucina, Kayo, Funky Lounge, Bar 112 si mai multe societati care operau sub denumirea Gradina Monteoru. Muzica data tare si tulburarea repetata a linistii publice, mai ales dupa ora 22.00, sunt principalele motive pentru care am luat aceasta decizie.

Cei mai multi administratori de astfel de terase si restaurante din Sectorul 1 au inteles sa respecte legea si bunul simt. Acestora le multumesc! Insa avem si cazuri ale unor patroni care se cred mai presus de lege si ignora, in mod deosebit la final de saptamana, nevoia de liniste a locuitorilor.

In cazul lor, am un mesaj foarte clar: vremurile in care faceau ce vor in spatiul public au trecut, acum respectam legea la litera in Sectorul 1. In cazul in care vor continua activitatea, voi cere Fiscului confiscarea veniturilor realizate pe perioada suspendarii.

Am dat dispozitie Politiei Locale Sector 1 sa intensifice verificarile cu privire la respectarea ordinii si linistii publice de catre aceste terase si cluburi si sa aplice legislatia cu fermitate si fara nicio exceptie. Am avut multe reclamatii in cazul unui club in care se organizeaza frecvent concerte de manele, l-am amendat, iar daca vor continua cu galagia ii vom suspenda si lui activitatea.

In acest sfarsit de saptamana, au fost date alte 10 contraventii pe Legea nr. 61/1991 pentru sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice. Va anunt ca, in acest moment, Politia Locala Sector 1 pregateste documentatia pentru emiterea de noi dispozitii de suspendare a autorizatiilor de functionare pentru alte baruri si terase”, a anuntat luni Clotilde Armand.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: