Clujul are aeroport de 3 milioane de pasageri pe an. Trafic crescut de 100 de ori in 25 de ani

news

Aeroportul International Avram Iancu din Cluj-Napoca a sarbatorit in premiera depasirea pragului de 3 milioane de pasageri inregistrati intr-un singur an. Este pentru prima data cand aeroportul din Cluj ajunge la aceasta cifra. Pasagerul cu numarul 3.000.000 a calatorit cu un zbor TAROM de la Bucuresti.

Pasagerul norocos a fost selectat si premiat la debarcare, in cadrul evenimentului aniversar, in prezenta reprezentantilor autoritatilor locale, a institutiilor si organizatiilor partenere, a reprezentantilor aeroportului si companiei aeriene. Acesta a primit cadou bilete de calatorie dus-intors pentru doua persoane, valabile la orice cursa TAROM externa sau interna.

Parteneriat de 60 de ani cu Tarom

TAROM, cu mai bine de 60 de ani de operare a cursei interne Bucuresti – Cluj-Napoca (aeroportul clujean fiind infiintat in 1932), marcheaza aniversarea partenerului sau, Aeroportul International Avram Iancu Cluj – Napoca, si anunta ca, pentru aceasta destinatie va suplimenta cu 10% numarul curselor de Cluj, in 2024.

David Ciceo, Directorul General al Aeroportului International Avram Iancu Cluj, a declarat cu aceasta ocazie ca: „Marcam astazi in premiera absoluta reusita si excelenta operatiunilor aeroportuare de pe aeroport, printr-un moment aniversar celebrat impreuna cu pasagerii si partenerii nostri si anume depasirea pragului de 3.000.000 de pasageri. Daca in anul 1996, aeroportul inregistra aproximativ 32.000 pasageri anual, iata ca acum, in anul 2023, traficul a crescut de 100 de ori, atingandu-se recordul absolut de 3 milioane de pasageri inregistrati intr-un singur an calendaristic.”

„Operatorul aerian national TAROM este cel mai vechi partener comercial al regiei, ceea ce reprezinta un motiv de mandrie si recunostinta pentru aeroportul clujean, dar in egala masura dorim sa apreciem contributia avuta de catre companiile Wizz Air, Lufthansa, Ryanair, Hi Sky, Turkish Airlines, LOT Polish Airlines, Air Connect, Aero Express Regional sau companiilor charter turistice la aceasta reusita exceptionala cum este borna de 3.000.000 de pasageri,” a mai spus directorul aeroportului din Cluj-Napoca.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: