Coada uriasa pana in Mangalia la vama cu Bulgaria. Romanii pleaca masiv din tara pentru a-si petrece concediul – Video

news

Saptamana incepe cu cozi uriase la punctele de iesire din tara catre destinatiile de vacanta. Luni, la pranz, era o coada uriasa la intrarea in Bulgaria pe la Vama Veche.

Confrom unor imagini postate pe Facebook de un locuitor din Mangalia, coada de la vama bulgareasca se intindea aproape pana in Mangalia.

Duminica a fost coada mare si la vama din Negru Voda, conform presei constantene. Turistii romani au trebuit sa astepte cate o jumatate de ora pentru fiecare 500 de metri parcursi.

In jur de 120.000 turisti isi fac vacanta pe litoralul romanesc in aceasta perioada, spune Corina Martin, presedintele de onoare al Asociatiei Patronale RESTO Constanta, citata de News.ro.

Ea sustine ca nu sunt turistii „de vina” pentru scaderea rezervarilor in Romania, nici pretul sezlongurilor ori tarifele pe noaptea de cazare, ci bugetele de promovare ale Turciei, Greciei si Bulgariei, de 30-40-50 milioane de euro, comparativ cu ”zero euro promovare cheltuiti de Romania”.

Nu e clar insa daca Martin se refera si la cheltuielile de promovare ale hotelierilor romani.

”In jur de 120.000 turisti pe litoralul romanesc, cifre in crestere clara, in aceasta perioada, in apropierea inceputului de august – luna vacantelor in Romania si in Europa. Din estimarile pe care le am de la turoperatori, toate destinatiile din bazinul Marii Negre au fost afectate de scaderi ale cererii de vacante in acest sezon, ca efect al situatiei din Ucraina – care a generat reticenta si rezerve in alegerea zonei de litoral la Marea Neagra. Un procent de 20% scadere, in medie, in Romania si Bulgaria, mai ales. Dar si in Turcia si Grecia, chiar, unde media e, totusi, putin mai mica”, spune Corina Martin, presedintele de onoare al Asociatiei Patronale RESTO Constanta.

Potrivit acesteia, in plus, cresterile de tarife de vacanta generate de cresterea tuturor costurilor pentru utilitati, alimente, combustibil, materii prime si forta de munca – au determinat in mod direct scaderea cererii de vacanta in general, iar cel mai mult au avut de suferit destinatiile care erau, oricum, mai scumpe (de exemplu, Mamaia, prin comparatie cu alte statiuni).

”Peste toate aceste efecte, s-au adaugat, nefericit si iresponsabil, lipsa oricarei campanii de promovare a destinatiilor romanesti (vinovati – Ministerul public si administratiile locale de pe litoral), precum si decizii de Consilii locale care au alungat turistii catre alte statiuni si destinatii, in loc sa ii atraga (taxe nejustificat de mari pentru parcare, de exemplu, cum a fost cazul la Constanta). Sa nu omitem insa un element esential. Anume ca turismul Bulgariei, Turciei si al Greciei nu traieste din turisti bulgari, turci sau greci, ci din turisti europeni, romani, rusi etc. Tari cu bugete de promovare importante, bugete consumate pe acele tari de unde isi propun (si reusesc) sa atraga turisti. Inclusiv pe romani”, afirma Corina Martin.

Urmareste-ne si pe:

Comentarii: